Donald Trump cere consolidarea capacităţilor nucleare ale SUA

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, s-a pronunţat joi în favoarea extinderii şi consolidării capacităţilor nucleare ale SUA până când lumea 'revine la realitate', un semnal că el ar putea accepta o costisitoare modernizare a arsenalului nuclear al SUA care a devenit foarte învechit, transmite agenţia Reuters.
Economica.net - joi, 22 dec. 2016, 18:39
Donald Trump cere consolidarea capacităţilor nucleare ale SUA

În deceniul următor, multe dintre submarinele purtătoare de rachete balistice, bombardierele şi instalaţiile terestre de lansare a rachetelor, adică elementele triadei nucleare americane, se vor apropia de sfârşitul duratei lor proiectate de exploatare.

Conform unor evaluări independente, modernizarea şi întreţinerea acestui arsenal va costa în următorii 30 de ani circa un trilion de dolari.

‘Statele Unite trebuie să-şi consolideze semnificativ şi să-şi extindă capacităţile nucleare până când lumea revine la realitate în privinţa arsenalelor nucleare’, a indicat Trump într-o postare pe Twitter. El nu a oferit însă alte detalii.

În campania electorală premergătoare scrutinului prezidenţial din 8 noiembrie, Trump a susţinut în general ideea consolidării pe ansamblu a armatei americane, însă în acelaşi timp s-a pronunţat pentru scăderea taxelor şi pentru ţinerea sub control a cheltuielilor bugetare.

Viitorul preşedinte al SUA a avut miercuri o întâlnire cu mai mulţi responsabili ai Pentagonului implicaţi în programele de achiziţii ale armatei, precum şi cu directorii executivi ai societăţilor Lockheed Martin şi Boeing, principalii furnizori de echipamente militare pentru armata americană.

Trump a declarat după această întâlnire că a discutat cu reprezentanţii celor două companii despre scăderea costurilor unor programe foarte importante, respectiv cel al avionului multirol invizibil F-35 şi cel al achiziţiei unui nou avion Boeing 747-8 care va fi viitorul Air Force One.

Te-ar mai putea interesa și
Gigantul aerospațial elvețian Montana Aerospace instealează centrale fotovoltaice la toate cele trei fabrici din România
Gigantul aerospațial elvețian Montana Aerospace instealează centrale fotovoltaice la toate cele trei fabrici din România
Grupul elvețian Montana Aerospace a finalizat o centrală fotovoltaică, cofinanțată prin PNRR, amplasată la fabrica din Dumbrăvița, iar construcția altor două, la celelalte situri din......
PAID: Estimăm o creştere cu 10% a portofoliului de polițe de asigurare în 2025
PAID: Estimăm o creştere cu 10% a portofoliului de polițe de asigurare în 2025
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale a ajuns anul trecut la un portofoliu de 2.350.000 de poliţe, ceea ce ...
Afganistan a devenit cel mai mare importator de făină din Rusia
Afganistan a devenit cel mai mare importator de făină din Rusia
Afganistan a devenit anul trecut cel mai mare importator de făină din Rusia, în condiţiile în care şi-a dublat achiziţiile, ...
Noroc cu exercițiul NATO din mai 2025! Ce drumuri din România se repară pentru transportul tehnicii militare
Noroc cu exercițiul NATO din mai 2025! Ce drumuri din România se repară pentru transportul tehnicii militare
Ministerul Dezvoltării a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță pentru alocarea de fonduri pentru repararea ...