Donald Trump își chestionează susținătorii ce părere au despre Fox News și plănuiește lansarea unui canal de știri concurent
Sondajul cuprinde întrebări precum „Sunteţi de acord că Fox News ar trebui să-şi revizuiască proiecţia favorabilă lui Joe Biden în Arizona?” sau „Sunteţi de acord că unele media, precum Fox News, ar trebui trase la răspundere pentru inducerea publicului în eroare?”.
Postul Fox News, condus de magnatul media Rupert Murdoch, a fost pe parcursul preşedinţiei lui Trump singura instituţie din media americană mainstream care a părut să-l susţină pe preşedintele republican. Dar, după scrutinul din 3 noiembrie, Fox News a lansat proiecţii ale rezultatelor nefavorabile lui Trump chiar mai rapid decât posturi ostile acestuia, precum CNN. A fost de asemenea primul care a publicat proiecţia care-l dădea câştigător pe Biden în Arizona, ceea ce a schimbat complet aşteptările privind deznodământul scrutinului, până în acel moment favorabile mai degrabă lui Trump. Pe 9 noiembrie, prezentatorul Neil Cavuto a întrerupt transmiterea unui briefing de presă de la Casa Albă în care erau susţinute acuzaţiile de fraudare a scrutinului formulate de Donald Trump.
Văzându-se abandonat de Fox News, Donald Trump s-a lansat într-un val de critici împotriva acestui post şi şi-a îndemnat susţinătorii să urmărească reţele de dreapta, precum Newsmax sau One America News Network.
Mai mult, potrivit unei surse neprecizate din anturajul său, Trump ar dori să-şi creeze propriul canal online care să concureze direct cu Fox News. După apariţia acestei informaţii joi pe website-ul Axios, acţiunile Fox News au scăzut cu 6% la bursa din New York. ”El vrea să distrugă Fox. Fără nicio îndoială”, a susţinut această sursă anonimă.