Donald Trump îndeamnă G7 să reintegreze Rusia în rândurile sale, în timp ce statele europene se opun

Preşedintele american Donald Trump şi-a îndemnat vineri omologii din cadrul G7 să reintegreze Federaţia Rusă în această structură, informează AFP. Cu toate acestea, Franţa, Germania, Italia şi Marea Britanie, cele patru ţări europene prezente în G7, au căzut de acord vineri să refuze reintegrarea Rusiei în această structură.
Economica.net - vin, 08 iun. 2018, 18:32
Donald Trump îndeamnă G7 să reintegreze Rusia în rândurile sale, în timp ce statele europene se opun

‘Ei au expulzat Rusia, ei ar trebui să reintegreze Rusia. Pentru că trebuie să avem Rusia la masa de negocieri’, a declarat Donald Trump înainte de a lua avionul spre Canada, unde urmează să participe la summitul G7, la Malbaie (Quebec).

Emmanuel Macron, Angela Merkel, Giuseppe Conte şi Theresa May, reuniţi la iniţiativa preşedintelui francez chiar înainte de debutul summitului din Canada, au convenit că ‘poziţia europeană nu este o reintegrare a Rusiei’, lansând, totodată, un apel la ‘vigilenţa G7’ în faţa Moscovei, dar referindu-se la ‘posibilitatea de a stabili un dialog’, o concesiune făcută Romei, potrivit consilierilor lui Emmanuel Macron.

Noul şef al guvernului populist italian, Giuseppe Conte, a afirmat vineri pe Twitter că este ‘de acord’ cu reintegrarea Rusiei în G7.

Rusia a fost exclusă din G8 după ce a anexat Peninsula Crimeea. Prin urmare G8 a devenit G7.

De asemenea, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, i-a reproşat vineri preşedintelui american că ‘sfidează’ ordinea mondială, în deschiderea unui summit al G7 plasat sub semnul dezacordurilor tot mai puternice între liderul american şi partenerii săi.

‘Totuşi, cel mai mult mă îngrijorează să văd că ordinea mondială, bazată pe reguli comune, este sfidată nu de suspecţii obişnuiţi, ci, în mod surprinzător, de principalul său arhitect şi garant: SUA’, a declarat Tusk în timpul unei conferinţe de presă, invitat să participe la reuniunea şefilor de state şi de guverne ale ‘Grupului celor şapte’ la Malbaie (estul Canadei).

Te-ar mai putea interesa și
Euforia domină piețele, dar se așteaptă un nou val de perturbări ale comerțului global la expirarea termenului limită pentru tarifele vamale
Euforia domină piețele, dar se așteaptă un nou val de perturbări ale comerțului global la expirarea termenului limită ...
Indicele “Teamă și Lăcomie” (Fear & Greed) a atins valoarea de 78, ajungând în zona de ”Lăcomie extremă” („Extreme Greed”) pentru prima dată în 2025. ...
OnePlus lansează pe piața din România două noi modele de smartphone
OnePlus lansează pe piața din România două noi modele de smartphone
OnePlus a lansat marți două noi modele care vin în completarea serie OnePlus Nord: OnePlus Nord 5 și OnePlus Nord CE5 ...
Xiaomi lansează programul de schimb pentru telefoane vechi în România
Xiaomi lansează programul de schimb pentru telefoane vechi în România
Xiaomi România anunță lansarea oficială a programului de trade-in, dedicat clienților care își doresc să recicleze ...
Previziune rea de la Isărescu despre prețuri: Inflația va crește considerabil în umătoarele luni
Previziune rea de la Isărescu despre prețuri: Inflația va crește considerabil în umătoarele luni
Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, se așteaptă la o creștere puternică a inflației în următoarele luni, peste prognozele ...