Donald Trump intenţionează să reducă şi mai mult numărul de refugiaţi primiţi în SUA
Departamentul de Stat a comunicat că propunerea reflectă prioritatea acordată de administraţia condusă de preşedintele Donald Trump ‘siguranţei şi bunăstării americanilor, în special având în vedere pandemia de COVID-19 aflată în curs’.
Limita fusese stabilită anul trecut la 18.000 de refugiaţi, însă practic au fost primiţi doar aproximativ jumătate, deoarece verificările mai riguroase şi coronavirusul au încetinit ritmul sosirilor.
De obicei, preşedintele SUA stabileşte cota anuală de refugiaţi la începutul fiecărui an fiscal. Conform legislaţiei americane, el trebuie să consulte Congresul înaintea deciziei definitive, însă Casa Albă are ultimul cuvânt. Propunerea include cote defalcate pentru refugiaţii care se tem de persecuţii religioase, pentru cei din Irak care au ajutat Statele Unite, respectiv pentru cei din Salvador, Guatemala, Honduras, Hong Kong, Cuba şi Venezuela.
Fostul vicepreşedinte Joe Biden, contracandidatul lui Trump la alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie, a promis că dacă va fi ales va primi anual 125.000 de refugiaţi, însă nu a precizat cât de rapid va creşte cota respectivă. Militanţii pentru drepturile refugiaţilor apreciază că va dura câţiva ani până se vor putea elimina efectele reducerilor din mandatul lui Trump.
Krish Vignarajah, şeful Serviciului Luteran pentru Imigraţie şi Refugiaţi, care sprijină stabilirea celor sosiţi recent în Statele Unite, a afirmat miercuri, într-un mesaj în reţeaua Twitter, că reducerile reprezintă ‘o abdicare totală de la datoria noastră morală şi de la toate valorile noastre ca naţiune’.
Zeci de mii de refugiaţi aşteaptă în prezent finalizarea procedurilor de primire în SUA. Cererile unora dintre ei se află într-o fază avansată de aprobare şi verificare.