Donald Tusk acuză partidul de guvernământ din Polonia că vrea să scoată țara din UE, după amenințările transmise de acesta Bruxelles-ului

09 08. 2022
Donald Tusk

Această încercare de a scoate Polonia din UE este făcută ”consistent şi cu tenacitatea unui nebun”, a susţinut Tusk marţi într-un mesaj pe Twitter, citat de agenţia DPA. ”Toţi susţinătorii UE trebuie să înţeleagă odată asta”, a indicat el.

Fostul premier liberal polonez s-a referit în aceste critici la remarci ale lui Kaczynski într-un interviu pe care acesta l-a acordat în weekend săptămânalului conservator polonez Sieci.

În acest interviu, liderul de facto al Poloniei a spus că dacă formaţiunea sa, Partidul Lege şi Justiţie (PiS), va câştiga alegerile parlamentare, aceasta va trebui să regândească relaţiile cu UE.

El a ameninţat de asemenea Comisia Europeană cu represalii, cum ar fi blocarea prin veto a unor iniţiative ale UE, acuzând această instituţie de neseriozitate, după ce ea a cerut Varşoviei să dizolve camera disciplinară pentru judecători în schimbul aprobării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) polonez, lucru pe care Guvernul polonez l-a făcut, dar cu toate acestea fondurile alocate Poloniei în acest plan sunt în continuare blocate de Comisia Europeană.

”A existat un acord, respectat de noi, dar încălcat de cealaltă parte (…) Dacă Comisia Europeană nu-şi îndeplineşte obligaţiile faţă de Polonia, atunci noi nu mai avem niciun motiv să ne îndeplinim obligaţiile faţă de UE”, a remarcat Jaroslaw Kaczynski în acel interviu, potrivit portalului notesfrompoland.com.

El a susţinut de asemenea că există ”un plan germano-rus de a domina Europa” şi că opoziţia condusă de Donald Tusk lucrează ”la ordine externe” pentru ”a înrobi Polonia”, acuzându-l pe liderul opoziţiei că ”brutalizează viaţa publică” prin atacurile la adresa formaţiunii PiS.

”Am arătat maximum de bunăvoinţă” faţă de UE, ”dar concesiile nu ajută”, aşadar ”a sosit timpul să tragem concluziile”, a constatat Jaroslaw Kaczynski.

”Comisia (Europeană) încearcă să ne pună cu spatele la zid (…) Prin urmare, nu avem altă opţiune decât să ne scoatem toate armele din arsenal şi să răspundem ochi pentru ochi”, inclusiv blocând prin veto politici ale UE, a ameninţat el.

În urma disputelor cu Bruxellesul privind reformele judiciare aplicate de guvernul conservator de la Varşovia, acesta a ajuns în luna iunie la un acord cu Comisia Europeană ce prevede desfiinţarea camerei disciplinară pentru judecători şi aprobarea în schimb de către executivul comunitar a PNRR-ului polonez, programul european de relansare post-pandemie prin care Polonia poate accesa peste 35 de miliarde de euro.

Dar preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat ulterior că dizolvarea acelei camere este ”un pas important”, însă nu suficient pentru a garanta independenţa judecătorilor polonezi, motiv pentru care Bruxelles-ul va menţine blocate pentru Polonia fondurile din Mecanismul de redresare şi rezilienţă al UE.

Citește și: