Donald Tusk consideră exagerate zvonurile despre un blocaj în negocierea Brexitului

Economica.net
20 10. 2017
london_umbrella_662x440_75130800

Cei 27 de lideri ai statelor UE (fără premierul britanic Theresa May) şi-au dat la acest summit acordul pentru începerea pregătirilor interne în vederea demarării a ceea ce în poziţia de negociere a europenilor este descrisă drept a doua fază a negocierilor cu Londra, adică negocierea relaţiilor viitoare dintre UE şi Marea Britanie după data oficială a Brexitului, 29 martie 2019, în special un acord comercial şi eventual o perioadă de tranziţie.

Însă ei au amânat pentru summitul din luna decembrie decizia de a-l autoriza pe negociatorul-şef european, Michel Barnier, să angajeze discuţiile privind această a doua fază, invocând faptul că încă nu s-au înregistrat ‘progrese suficiente’ în cele trei dosare prioritare pentru europeni, respectiv ‘factura’ Brexitului, drepturile cetăţenilor comunitari în Marea Britanie şi situaţia frontierei dintre Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord. În acest timp, Theresa May insistă la rândul ei că aceste trei dosare şi relaţia viitoare dintre ţara sa şi UE trebuie negociate în paralel.

Progrese insuficiente ‘nu înseamnă că nu sunt progrese deloc’, a indicat Donald Tusk după Consiliul European de toamnă. De asemenea, el şi-a manifestat aprecierea pentru noua dinamică pe care premierul Theresa May a dat-o acestor negocieri prin discursul pe care ea l-a susţinut la Florenţa pe 22 septembrie.

May a spus atunci că Marea Britanie va continua să contribuie la bugetul Uniunii Europene până în anul 2020, când se încheie ciclul bugetar de şapte ani al UE, şi că doreşte o perioadă de tranziţie de doi ani în procesul de ieşire din blocul comunitar, perioadă în care imigranţii comunitari vor putea să rămână şi să muncească în Marea Britanie, însă va exista un sistem de înregistrare a lor ca etapă premergătoare a unui nou regim al cetăţenilor UE în această ţară.

‘Doresc să-i asigur pe prietenii noştri britanici: în activitatea noastră internă vom lua în calcul propunerile avansate’ în acel discurs, a precizat vineri Tusk.

Theresa May a luat cuvântul joi seară în faţa celor 27 de lideri europeni, explicându-le că are nevoie de un acord cu UE pe care să-l poată susţine şi apăra în faţa cetăţenilor britanici, care anul trecut s-au pronunţat majoritar prin referendum pentru ieşirea din blocul comunitar.

Ea a avut de asemenea o întrevedere tete-a-tete cu Tusk. ‘Pentru mine şi pentru dna. May, ieri şi astăzi a fost important să reconstruim o atmosferă de încredere şi bunăvoinţă’, a mai spus Tusk după summit.

Însă cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron au cerut din nou concesii din partea Theresei May în chestiunea ‘facturii’ Brexitului pentru a accepta să discute despre relaţiile viitoare dintre UE şi Marea Britanie.

Mai flexibil a părut premierul luxemburghez, Xavier Bettel, care a spus că ‘nu vom amâna factura până la calendele greceşti’. ‘Dacă în decembrie avem o ‘listă’ cu angajamentele Marii Britanii, discutăm despre această listă (…), dar încă nu avem o evaluare exactă’ a facturii Brexitului, a completat el. Surse europene au avansat neoficial estimări cuprinse între 60 şi 100 de miliarde de euro ce ar corespunde angajamentelor deja asumate de Marea Britanie ca membru al UE, estimări considerate la Londra ca fiind exagerate.

La rândul său, premierul irlandez Leo Varadkar a apreciat că ‘nu este nevoie să fie convenit totul în privinţa drepturilor cetăţenilor, a acordului financiar sau Irlandei pentru a trece la a doua fază’, el cerând însă Londrei mai multă claritate privind aşteptările ei faţă de viitoarea relaţie cu blocul comunitar.