Donald Tusk: Polonia sprijină parcursul european al Serbiei

Economica.net
10 06. 2013
serbian_flag_55125800

Tusk a subliniat că acum este un moment-cheie pentru Serbia, iar Europa recunoaşte eforturile importante depuse de guvernul sârb în vederea aderării la Uniunea Europeană. Dacic şi Tusk au fost de acord asupra faptului că cele două ţări sunt animate de legături prieteneşti şi că vor investi un maxim de eforturi în vederea consolidării, mai ales, a cooperării lor economice.

Am purtat discuţii pozitive luni cu privire la o gamă variată de subiecte, de la sprijinul pentru integrarea europeană a Serbiei la cooperarea economică, a afirmat Dacic, adăugând că Serbia şi Polonia sunt ţări şi naţiuni prietene şi că îşi vor dezvolta în continuare relaţiile.

Donald Tusk a notat că reputaţia Serbiei în Europa se află la cel mai ridicat nivel din ultimii ani şi a adăugat că Polonia cunoaşte preţul unor decizii nepopulare care îşi arată roadele pe viitor. Experienţa Poloniei arată că astfel de decizii merită şi că acordul de la Bruxelles este o dovadă că guvernul a implementat toţi paşii necesari şi că strategia corectă îşi va arăta roadele în viitor şi va aduce beneficii pentru toată lumea.

”Ceea ce a realizat Serbia vine ca o încurajare pentru toţi susţinătorii ideii de extindere a UE, iar Polonia va ajuta Serbia pe tot acest parcurs”, a adăugat Tusk, exprimându-şi speranţa că Serbia şi Polonia se vor reîntâlni ”în curând în căminul lor european comun”.