Donna Medical Center a investit 2,5 milioane de euro într-un aparat RMN 3 T şi într-o nouă clinică
Furnizorul de servicii medicale private Donna Medical Center a anunţat deschiderea celei de-a doua clinici din portofoliu, în urma unei investiţii de 500.000 de euro, au spus pentru Economica oficialii Donna. Extinderea furnizorului de servicii medicale private are loc la şapte ani de la deschiderea primei sale clinici care e specializată în sănătatea femeii.
Donna Medical Center anunţă şi achiziţia unui aparat de RMN Siemens Magnetom Vida 3T, în care a investit 2 milioane de euro, au spus pentru Economica oficialii companiei care operează cele două clinici.
Cele două clinici care funcţionează sub brandul Donna Medical Center sunt operate prin firma Donna Medplus SRL. Firma a reuşit, în 2017, să ruleze afaceri nete care au depăşit pragul de 1 milion de euro, arată bilanţurile depuse la Finanţe, consultate de Economica.
Donna Medplus SRL a încheiat anul 2017 cu afaceri nete de 4,87 milioane de lei, cu peste 55% mai mari decât în 2017, şi cu profit net de peste 995.000 de lei, de peste patru ori mai mare decât în 2016, potrivit bilanţurilor de pe mfinante.ro, comparate de Economica.
Donna Medical Center a avut profitabilitate record, de peste 20%, în anul 2017.
Firma care operează Donna Medical Center a încheiat anul 2017 cu marjă de profit de 20,41%, cu peste 12 puncte procentuale mai mare decât în 2016, reiese din bilanţurile depuse la Finanţe de firmă, pe care Economica le-a analizat.
Donna Medical Center a fost fondată în anul 2011 de către Elena Claudia Teodorescu, medic primar Radiologie şi Imagistică Medicală, cu peste 15 ani de experienţă în acest domeniu şi cu supraspecializare în Imagistica sânului şi sănătatea femeii.