Retailerul german Kaufland, numărul unu pe piaţa hipermarketurilor din România, a lansat săptămâna aceasta „Ţara mea” o nouă marcă proprie care vinde tradiţionalism şi care este creată prin colaborarea cu o asociaţie de producători agricoli. O alternativă la importurile de mâncare, iniţiativa Kaufland intră în competiţie directă cu cel puţin alte două programe similare. Este vorba despre „Dor de Gust”, proiect lansat anul trecut de Organizaţia Interprofesională Prodcom Legume-Fructe, Centrul de Comunicare al Fermierilor din România şi grupul Agricover şi de „Gusturi Româneşti” al lanţului Mega Image.
Chiar dacă există diferenţe de concept între cele trei proiecte, comercianţii au la dispoziţie un număr limitat de producători dispuşi să intre în program, problemele provenind atât din mentalitate, cât şi din faptul că aceştia trebuie să facă unele eforturi pentru a putea produce conform standardelor. „Problema este de mentalitate. Producătorul român trebuie să înţeleagă că trebuie să aibă o producţie calitativă, de un anumit aspect, trebuie să respecte unele reguli”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Aurel Tănase, Oipa Prodcom Legume Fructe.
Totodată, în decizia fermierilor de a se alătura unei platforme sau alteia cântăresc şi preţul primit şi termenele de plată. „Scopul nostru este de a aplatiza preţurile, să avem o extensie a produselor româneşti pe o perioadă mai lungă , de 7-8 luni şi o paletă mai diversificată”, susţine oficialul Prodcom.
De la unul la altul
De altfel, competiţia dintre proiecte se poate observa şi din mişcările de furnizori. Spre exemplu, Mircea Bujor din Dracea, judeţul Teleorman, unul dintre pionii importanţi ai programului Dor de Gust, a decis anul acesta să vândă sub marca proprie a Mega Image, „Gusturi Româneşti”.
Fermierul spune că este mulţimit aşa şi a atras după sine alţi mici 10 producători. Legumicultorul exploatează 16 hectare de teren pe care a cultivat castraveţi, varză, ardei , dar mai ales roşii de toamnă, pe care le va livra începând cu finele lunii iulie. Cu roşii, Bujor a cultivat 12 hectare în câmp.
„Livrăm către Mega Image prin programul Gusturi Româneşti. Facem livrări zilnice de castraveţi, ardei, varză. În jur de 3 tone de legume pe zi. Ne ducem cu maşina noastră la centrul din Bucureşti”, a declarat legumicultorul pentru ECONOMICA.NET. „Eu sunt mulţumit că lucrez direct, nu prin intermediari. Ne primim banii în zece zile şi ne învaţă ce trebuie să facem pentru a livra în bune condiţii, să sortăm marfa”, mai spune Bujor care va începe să vândă sub marca proprie a Mega Image şi conserve de legume pe care le produce la fabrica lui din Dracea. „Ne-au promis că vor lua şi conservele pentru Gusturi Româneşti. Momentan nu producem pentru că nu avem materie primă, dar avem capacitatea de 20.000 de unităţi”, ne-a declarat Bujor care a livrat până acum la cantine şi restaurante.
Citeşte şi „Made in Romania”, noua modă în retail. Vânzările sunt garantate
Mega Image a lansat brandul „Gusturi Româneşti” încă din 2009, fiind primul retailer care a decis să exploateze dorinţa românilor de a consuma produse tradiţionale. Primele produse sub acest brand, realizate după reţete tradiţionale, au apărut în magazine la începutul lui 2010 în categoriile lactate, carne, paste făinoase şi dulciuri. Alimentele sunt produse exclusiv în colaborare cu producători locali, iar între timp brandul a fost pus şi pe alte tipuri de produse: fructe şi legume, produse din peşte sau miere. În aprilie anul curent, compania a lansat şi primul magazin „Gusturi Româneşti” unde comercializează 380 de produse tradiţionale din peste 10 categorii diverse precum: fructe şi legume, lactate şi brânzeturi, delicatese, congelate, carne proaspătă, panificaţie, produse culinare, dulciuri, produse pentru mic dejun, băuturi şi artizanat.
Spre deosebire de celelate două programe, în proiectul Gusturi Româneşti sunt implicaţi doar retailerul şi diverşi fermieri, fără a exista un parteneriat cu vreo asociaţie din sectorul agricol.
Ce se întâmplă cu „Dor de Gust”
„Dor de Gust”, plaftorma de comercializare a producţiei fermierilor români, este operaţională din iulie 2014, de când a fost lansată şi a generat până lunile trecute vânzări de 5 milioane de kilograme de produse proaspete de la peste 340 de agricultori din zonele legumicole consacrate ale ţării. „După cum ştiţi, producţia de legume din România este supusă sezonalităţii, prin urmare şi categoriile de produse şi cantităţile comercializate suportă anumite fluctuaţii. În acest moment, Dor de Gust livrează în marile reţele de retail partenere legume şi fructe proaspete de sezon: ceapă verde, salată, castraveţi, căpşuni, cireşe, varză, cartofi noi, verdeţuri”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Ştefan Bucătaru, Director General Agri-Business, Agricover.
Întrebat dacă unii furnizori ai programului au renunţat la colaborare, acesta a explicat că „modalitatea de colaborare cu producătorii îmbracă forme diverse, dar nu este pe baza de exclusivitate, fiecare fermier vânzându-şi marfa de care dispune, când dispune de ea şi în funcţie de cantitatea, calitatea şi sortimentaţia producţiei obţinute”.
„Programul Dor de Gust este deschis tuturor fermierilor, bineînţeles respectând condiţiile normale contractuale (cantitate, calitate, sortimentaţie etc.) dar fără a limita libertatea de decizie a acestora de a-şi valorifica producţia şi prin alte canale. Nu se pune problema intrării sau ieşirii din program, participarea fermierilor la program fiind liberă şi neîngrădită, volumele achiziţionate de noi fiind determinate de comenzile pe care le primim de la reţelele de retail partenere. Ţinând cont de faptul că pentru anul 2015 Programul Dor de Gust va fi funcţional pe întreagă durata a anului (el fiind lansat anul trecut abia în luna iulie), vom putea comercializa şi alte tipuri de legume şi fructe (cireşe, căpşuni etc.) care anul trecut nu au fost disponibile la dată la care a demarat programul. Prin urmare ne aşteptăm ca numărul fermierilor participanţi să crească semnificativ”, a declarat Bucătaru. Potrivit acestuia, la întâlnirile regionale cu fermierii, aceştia au manifestat un interes „peste aşteptări”.
Proiectul Kaufland
Proiectul „Ţara mea” funcţionează ca o cooperativă agricolă integrată care are în componenţă peste 200 de fermieri, trei societăţi comerciale procesatoare de materii prime agricole şi o fermă de porci, arată un anunţ al companiei.”Obiectivul principal al cooperativei este reprezentat de transformarea materiilor prime, obţinute în regim cooperatist, în produse finite de calitate, oferite în retail sub brandul „Ţara mea”, se arată în anunţ.
Cei 200 de fermieri care produc pentru „Ţara mea” cultivă o suprafaţă de 60 de hectare cultivate cu legume în câmp, 30 de hectare de pomi fructiferi, 6.000 de hectare cultivate cu cereale, au două mori de făină şi mălai.
„Prin acest proiect s-au creat peste 1.000 de locuri de muncă, fiind unicul proiect care a reuşit să integreze producţia, procesarea şi comercializarea prin parteneriatul cu Kaufland România. Astfel, prin brandul Ţara mea, Agrostar reuşeşte capitalizarea producătorilor agricoli români şi asocierea acestora într-o cooperativă integrată”, a declarat Ştefan Niculae, preşedintele Agrostar.
În lupta pentru furnizori români intră şi alţi retaileri importanţi precum Carrefour, care comercializează sub brandul „Drag de România” şi a cărui strategie declarată constă în dezvoltarea parteneriatelor cu producatorii locali. Retailerul colaborează cu peste 1.500 de producători locali, iar mărcile proprii pe segmentul alimentar le produce în proporţie de peste 90% cu români. Situaţia este similară şi la Cora, unde ponderea produselor româneşti comercializate sub mărci proprii este de aproximativ 90%.