Doraly Expo Market a finalizat un nou pavilion comercial, cu o suprafață de 9.200 mp și ajunge la un total de 95.000 mp

Economica.net
20 11. 2020
poza_doraly_30491300

Noul pavilion este construit pe un concept “built-to-suit”, perfect adaptat și personalizat după cerințele clientului, care primește astfel în exploatare un proiect la cheie, în regim de închiriere pe termen lung. Pentru construcție au fost folosite soluții și tehnologii care asigură standarde înalte de eficiență energetică, iar sistemul de iluminat și climatizarea clădirii au fost proiectate astfel încât să reducă cu 50% consumul de energie.

Constructorul pavilionului este RCTI Company SRL, companie fondată în 2010.

„Investiția realizată în noul pavilion comercial este o reconfirmare a potențialului și notorietății Doraly. De asemenea, aceasta susține viziunea companiei de a crea premisele unui comerţ modern, civilizat şi corect, recunoscut în România și în țările limitrofe. Doraly este un parc comercial dinamic, în continuă dezvoltare, care se adresează unui mix variat de cumpărători, de la micii comercianți care se aprovizionează în regim angro, la clienții finali dedicați segmentului cash&carry și retail, dezvoltat semnificativ în ultima perioadă. Numărul anual de vizitatori a ajuns la 3 milioane, și își menține tendința de creștere, iar numărul angajaților celor 420 comercianți care își desfășoară astăzi activitatea în Doraly a depășit 5.000. Suntem bucuroși să putem contribui la îmbunătățirea permanentă a experienței de shopping a clienților noștri, atât online, cât şi offline, la creşterea economică a partenerilor nostri, a regiunii, la dezvoltarea comunităților şi integrarea socială”, a declarat Gheorghe Iaciu, fondator Doraly.

Structura noului pavilion este din elemente prefabricate din beton armat monolit, clădirea având regim de înălțime P+1 parțial. Închiderile exterioare sunt executate din panouri termoizolante în culori specifice elementelor de branding ale clientului. Acoperișul cu pantă mică este executat pe o structură din tabla din oțel galvanizat, cu cute mari și o învelitoare hidro-termoizolantă, și este prevăzut cu trape de fum. 

La interior, în completarea spațiului de expunere şi vânzare, cumpărătorii vor beneficia de o zonă cu funcțiuni mixte fast-food / cafenea sub brandul „Prăvălia cu Pastramă”. În exterior este amenajată o zonă dedicată produselor de tip brico, iar perimetral se regăsesc numeroase zone de relaxare dotate cu mobilier stradal și plante decorative.

În prezent, Doraly este parcul comercial cu cea mai mare suprafață destinată magazinelor de tip cash&carry din România, acestea reprezentând circa 50% din suprafața comercială. Restul suprafeței este ocupată de magazine angro și retail, depozite și birouri.

Înființat în 1993, Doraly Expo Market a fost primul parc comercial angro specializat în produse alimentare și non-alimentare din România. Dezvoltat pe o suprafață de teren de 280.000 de metri pătrați, pe ambele părți ale Șos. București – Urziceni, în Afumați, județul Ilfov, Doraly dispune de 38 de pavilioane moderne, cu o suprafață totală închiriabilă de 95.000 mp şi aproximativ 4.000 de locuri de parcare, inclusiv subterană.