Umbrărescu intră pe un șantier nou. Își mobilizează muncitorii pe tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova – Pitești FOTO

03 02. 2021
autostrada_657990909_30266600

„Un nou șantier. Anteprenorul tronsonului 3 al Drumului Expres Craiova-Pitești, ASOCIEREA S.C. SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L, a început pregătirea organizării de șantier, lucrări premergătoare demarării lucrărilor de execuție”, scrie CNAIR în postarea cu imaginile video.

CNAIR a semnat în toamna anului trecut contractul de proiectare si execuție al tronsonului 3 din DX Craiova-Pitești. Valoarea contractului este de 670.717.330,94 lei fără TVA, sursa de finanțare fiind fonduri europene nerambursabile.

Tronsonul 3 se construiește între localitățile Slatina și Colonești. Traseul are o lungime de 31,75 km..

Perioada de proiectare este de 12 luni, iar perioada de execuție este de 24 luni. Perioada de garanție a lucrărilor este de 120 de luni.

Constructorul român lucrează și pe tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova – Pitești, cunoscut ca „Autostrada Ford”.

Săptămâna trecută, grupul UMB a demarat lucrările privind organizarea de șantier și pe un tronson de 30 de kilometri din Autostrada Transilvania, cuprins între Nădășelu și Zimbor.