Dorinţa de a cumpăra a românilor a crescut semnificativ în T1. Încă nu achiziţioneză produse scumpe – studiu GfK
Această creştere s-a concretizat în revenirea indicatorului în zona pozitivă a scalei, atingând aproape 4 puncte – cea mai înaltă valoare din septembrie 2008. Foarte probabil, decizia Guvernului de a reduce TVA cu 4 puncte procentuale începând de la 1 ianuarie 2016 a contribuit la acest rezultat, se apreciază în studiul realizat de GfK, privind climatul european de consum. Totuşi, consumatorii sunt încă departe de momentul în care vor cheltui banii pe produse şi servicii scumpe, deoarece, în acest moment, marea lor majoritate abia dacă dispun de fondurile necesare traiului zilnic.
Asemenea majorităţii celorlalte ţări europene, aşteptările economice au scăzut şi în România în primul trimestru al anului. Indicatorul a ajuns la valoarea de 3 puncte în luna martie, ceea ce reprezintă o scădere de 7 puncte în comparaţie cu luna decembrie, precum şi o scădere de peste 19 puncte în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Această tendinţă descendentă este surprinzătoare, dat fiind faptul că economia a crescut cu 4,3%, respectiv 3,4% în cele patru trimestre ale anului 2015, în comparaţie cu aceleaşi perioade ale anului anterior. Ultima oară când consumatorii români au fost atât de pesimişti cu privire la perspectivele economiei a fost în octombrie 2014.
Şomajul a înregistrat doar o uşoară scădere în decursul ultimului an. Totuşi, aşteptările în ceea ce priveşte veniturile au crescut cu aproape 7% în primul trimestru al anului, atingând nivelul de 22 de puncte în luna martie, conform studiului GfK. În consecinţă, consumatorii se aşteaptă ca veniturile lor să îşi revină în următoarele câteva luni, fie ca rezultat al unor creşteri salariale directe, fie ca rezultat al scăderii ratei şomajului.
Rezultatele studiului GfK privind climatul european de consum arată că europenii se tem de o încetinire a ritmului economiei.
În timpul primului trimestru al anului 2016, războiul din Siria (ca sursă a crizei refugiaţilor), ameninţarea teroristă din Europa, posibilitatea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană şi continuarea recesiunii din marile ţări în curs de dezvoltare au afectat climatul de consum şi, în special, aşteptările economice şi speranţele de creştere a veniturilor consumatorilor europeni. În intervalul decembrie 2015 – martie 2016, indicele climatului de consum în Europa a scăzut cu 3,2 puncte, la nivelul de 9 puncte.
În primul trimestru al anului 2016, a devenit clar că marile ţări în curs de dezvoltare (China, Brazilia şi Rusia) continuă să se confrunte cu dificultăţi economice. Această situaţie afectează perspectivele de export ale companiilor europene şi ar putea avea efecte negative asupra economiei.
Aşteptările economice au scăzut semnificativ începând din luna decembrie, în toate ţările analizate. În Grecia, de exemplu, au revenit la acelaşi nivel din perioada cea mai dificilă a crizei datoriilor. Scăderea aşteptărilor economice a afectat şi speranţele oamenilor referitoare la venituri, care au scăzut considerabil în majoritatea ţărilor. Climatul de consum pentru Europa a scăzut, de asemenea, în primul trimestru, de la 12,2 puncte în decembrie la 9 puncte în martie.
Rezultatele studiului GfK Climatul de consum în Europa au la bază un sondaj al consumatorilor efectuat la cererea Comisiei Europene în toate ţările Uniunii Europene. Sunt chestionate lunar aproximativ 40.000 de persoane din 28 de ţări, reprezentative pentru populaţia adultă din UE.