Preţurile apartamentelor continuă să scadă. Topul zonelor cu cele mai mari ajustări

Economica.net
12 08. 2012
imobiliare_99018200

Locuinţele cu trei camere din Bucureşti, construite înainte de anul 2000, din zona Dorobanţi-Floreasca rămân, în ciuda scăderii preţurilor de 21% din primele şapte luni, cele mai scumpe din Capitală. Preţul mediu ajunge la 130.000 de euro, respectiv 1.527 de euro/mp, potrivit furnizate MEDIAFAX de Analize Imobiliare, platforma de rapoarte de piaţa dezvoltată de portalul imobiliare.ro.

Pe locul doi după preţul la care sunt scoase la vânzare se poziţionează apartamentele cu două camere din zona Unirii, cu o medie de 125.000 de euro, respectiv 1.507 euro/mp, egal cu cel de la începutul anului.

Următoarele poziţii în topul celor mai scumpe apartamente cu trei camere din Bucureşti au fost plasate cele scoase la vânzare în zona Decebal-Călăraşi (118.000 euro, 1.409 euro/mp, -6%), Dacia-Eminescu (110.450 euro, 1.207 euro/mp, -1%) şi Cotroceni (108.000 euro, 1.241 euro/mp, -11%).

Top 10 este completat de apartamentele cu trei camere din zona Victoriei-Romană-Universitate, unde proprietarii cer un preţ mediu de 98.500 de euro (1.250 euro/mp), cu 6% mai puţin decât în ianuarie şi de Aviaţiei şi Băneasa, cazuri în care preţurile au crescut cu 3%, respectiv 2%, ajungând la 95.500 de euro şi 90.000 de euro.

Cartierele Tineretului-Timpuri Noi şi Ferdinand ocupă poziţiile 9 şi 10, cu un preţ mediu de 90.000 de euro, respectiv 89.900 de euro. În Tineretului-Timpuri Noi, preţurile s-au redus cu 2%, iar cele din Ferdinand s-au menţinut constante.

La polul opus, cele mai ieftine locuinţe de trei camere sunt în zona Griviţei-Gara de Nord, chiar dacă preţurile au crescut cu 4% de la începutul anului, la 61.000 de euro (1.016 euro/mp). Drumul Taberei, Rahova, Berceni, Colentina şi Pantelimon sunt următoarele cele mai ieftine cartiere în ceea ce priveşte apartamentele cu trei camere. În aceste zone, preţurile sunt cuprinse între 62.250 de euro şi 66.000 de euro, cu variaţii de -12% (Berceni) şi -1% în Rahova.

În cazul apartamentelor cu două camere, cel mai mare preţ cerut de proprietari este în zona Unirii (100.000 de euro/1.543 euro/mp), în creştere cu 2,9% faţă de începutul anului. Pe locul secund se plasează zona Decebal-Calea Călăraşilor, cu un preţ mediu de 86.500 euro, 1.375 euro/mp, mai mare cu 0,4% comparativ cu ianuarie, iar pe trei sunt clasate apartamentele cu două camere din Cotroceni, are au înregistrat printre cele mai mari scăderi de la începutul anului (9,1%) şi care acum sunt scoase la vânzare la 82.000 de euro (1.129 euro/mp).

Băneasa (73.950 euro, -3,1%), Vitan Nou (72.000 euro, -0,9%), 1 Mai (69.500 euro, +0,4%), Dorobanţi-Floresca (68.000 euro, -9,5%), Victoriei-Romană-Universitate (67.250 euro, +1,1%), 13 Septembrie-Panduri şi Tineretului-Timpuri Noi (ambele 67.000 euro şi cu variaţii de -5,5%, respectiv -6,9%), completează clasamentul celor mai scumpe cartiere bucureştene după acest criteriu.

Cele mai ieftine apartamente cu două camere se găsesc în aceleaşi cartiere în care sunt scoase la vânzare şi locuinţele cu trei camere la cele mai mici preţuri, respectiv Griviţei-Gara de Nord, Rahova, Drumul Taberei şi Pantelimon. Cele mai mici preţuri pornesc de la 50.000 euro şi ajung la 51.500 de euro, cu modificări nesemnificative în ultimele şapte luni.

Astfel, în cazul apartamentelor cu două camere, doar în Drumul Taberei, Rahova, Berceni, Colentina, Pantelimon şi Militari (adică în 6 din 28 de zone analizate) preţul pe metru pătrat este de sub 1.000 de euro. În cele mai multe cazuri (în 19 zone) preţurile sunt cuprinse între 1.000 şi 1.500 de euro/mp. Zonele Unirii şi Decebal-Calea Călăraşilor sunt singurele unde preţurile la apartamentele cu două camere depăşesc 1.500 euro/mp.

La locuinţele cu trei camere, în cele mai multe cartiere preţurile sunt cuprinse între 1.000 euro/mp şi 1.400 euro/mp, excepţie făcând zonele Griviţei-Gara de Nord, Rahova, Pantelimon, Ferdinand şi Colentina, unde preţurile sunt sub 1.000 de euro/mp şi Unirii, unde apartamentele se vând cu peste 1.500 de euro/mp.

Lansat în ianuarie 2000, imobiliare.ro are peste 31.000 de vizitatori unici pe zi şi cuprinde una dintre cele mai mari baze de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel naţional.