Şeful ANAF: Suntem cu încasările peste prognoza bugetară. Nu ne putem compara cu 2015, când TVA era de 24%

Economica.net
09 05. 2016
dragos_doros_50788900

‘În ianuarie, încasările au fost mai mari, pentru că toate lunile ianuarie sunt cele mai importante din an, având în vedere că vin după Sărbătorile de iarnă. De 25 de ani încoace, încasările din ianuarie faţă de februarie sunt mai mari. Anul acesta, este vorba şi de încasările cu TVA de 24%, aferente consumului de Crăciun, care nu pot fi comparate cu încasările din februarie (pe consumul redus din ianuarie – n. r.), cu TVA de 20%. Dar, dând la o parte luna ianuarie, care este excepţională în mod tradiţional, în lunile următoare încasările au fost constante şi suntem cu încasările peste prognoza bugetară’, a explicat, pentru AGERPRES, Dragoş Doroş.

El a vorbit şi despre încasările totale la buget în primele patru luni ale anului şi a explicat de ce acestea sunt mai mici, în termeni nominali, decât cele din perioada similară a anului trecut.

‘Veniturile care se compară în anul 2016 cu 2015 trebuie aduse mai întâi la o bază comună, pentru a nu compara mere cu pere, având în vedere că impozitarea de anul trecut este diferită faţă de anul acesta. Putem compara banii care au intrat la buget anul trecut cu banii care au intrat anul acesta, numai că anul trecut aveam cotă de TVA de 24% la toate produsele, iar anul acesta avem de 20% cotă generală şi 9% la alimente. Şi atunci nu mai este normal să faci comparaţia între anul trecut şi anul acesta, ci trebuie să ne referim la ceva neutru – şi anume la prognoza bugetară pe încasări, pentru că aceasta a fost construită în aşa fel încât să ia în considerare aceste modificări de taxe. Şi noi, acum, pe ce avem pe prognoză, pe primele patru luni, suntem cu încasările cu 3% peste prognoză, respectiv 66,62 miliarde de lei venituri cumulate. 3% înseamnă 736 de milioane de lei în plus’, a precizat Doroş.

Potrivit acestuia, o altă provocare a constat în faptul că, la realizarea prognozei, nu existau date concrete cu privire la TVA încasată din consumul de alimente şi cea din produse nealimentare.

‘Acum, suntem mai înaintaţi şi putem să vedem exact cât provine din fiecare sector. În cifre absolute, am încasat mai puţin din TVA decât anul trecut cu 1,7 miliarde de lei, cu cotă redusă de la 24% la 20%, respectiv 9%. Dar, faţă de prognoză, suntem în acest moment cu 436 de milioane de lei în plus. Şi mai am o menţiune: am restituit mai mult decât anul trecut cu 255 de milioane de lei’, a mai spus şeful Fiscului.

Totodată, el a reamintit că, în cazul impozitului pe profit, încasările au fost cu 7% peste program, în primele patru luni ale anului, la impozitul pe venit (salarii şi cele asimilate salariilor) cu 5% peste program, iar la accize cu 2% în plus.

‘La accize avem nişte aspecte care nu au putut fi luate în considerare când s-a realizat prognoza. Şi anume că avem Legea antifumat, care a determinat un recul în consum, Directiva Europeană care modifică pachetele de ţigări. Este o lege în Parlament care aşteaptă să fie adoptată, dar termenul de transpunere este 20 mai, iar producătorii nu ştiu cum vor arăta pachetele de ţigări. Şi, atunci, stocurile şi producţia încă stau. Şi din această cauză, la accizele din tutun ne aşteptam să avem încasări mai mici, dar per total suntem cu 2% peste prognoză’, a adăugat Doroş.

Potrivit acestuia, şi la Fondul Naţional Unic de Sănătate veniturile au fost în creştere faţă de prognoză, în perioada menţionată, cu 5%, la asigurările sociale de stat cu 1%, iar la şomaj este o creştere de 12%.