Dosar Microsoft: MEC ştia din 2005 că preţurile echipamentelor din Programul SEI erau exagerate

Economica.net
30 09. 2014
dosare_14334500

DNA a solicitat Parlamentului, preşedintelui şi Parlamentului European ridicarea imunităţii pentru nouă foşti miniştri implicaţi în dosarul licenţelor IT.

Programul SEI a fost aprobat în anul 2001 şi consta în dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar cu aproximativ 1.500 de laboratoare informatice, prin achiziţionarea de calculatoare şi alte echipamente IT, în valoare de 200 milioane euro.

Potrivit DNA, prin Ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării din 21 martie 2005, a fost constituită o comisie (formată din profesori universitari de la ASE Bucureşti, Universitatea Politehnică din Timişoara, Universitatea Tehnică Cluj Napoca şi specialişti din MEC), pentru a analiza documentele aferente Proiectului SEI, contractele încheiate de MEC cu societatea Siveco şi pentru a analiza preţul pieţei pentru produsele contractate cu firma Siveco.

Principalele concluzii ale raportului întocmit de acea comisie erau următoarele: ‘preţurile de achiziţie ale echipamentelor sunt mai mari decât cele existente pe piaţă pentru produse similare cu cel puţin 50%; monitoare de 15 inch color oferite 4 ani consecutiv cu preţuri variind între 198 USD şi 184 USD, reprezintă la ora actuală dublul preţului de piaţă; calculatoarele au fost contractate ca ‘brand name’, reducându-se astfel posibilitatea de achiziţie din surse alternativ; în acelaşi timp ele au fost aduse sub formă de componente şi asamblate în România, pierzându-se astfel calitatea de ‘brand name’; în aceste condiţii preţurile pentru sistemele livrate sunt duble faţă de preţurile pieţei pentru produse similare. (…) Preţurile echipamentelor sunt foarte ridicate, inexplicabil solicitându-se preţuri identice pentru echipamente cu performanţe diferite’.

De asemenea, comisia susţinea că preţurile de achiziţie a soluţiilor software nu sunt fundamentate şi depăşesc preţurile pieţei.

Se mai arăta că inexistenţa unor specificaţii clare ale MEC şi a unor licitaţii reale a dus la preţuri de achiziţie exagerate atât pentru echipamente, cât şi pentru software.

Pe cale de consecinţă, comisia constituită din specialişti recomanda suspendarea etapei a IV-a a Proiectului SEI pentru analiză, elaborare de specificaţii clare şi efectuarea unei licitaţii.

Etapa a IV-a consta în achiziţionarea de tehnică de calcul şi servicii prin intermediul unei finanţări de tip leasing financiar în valoare de 96 milioane dolari.

Comisia mai recomanda declanşarea la nivel central şi local a unor activităţi de analiză a modului în care s-au realizat fazele I – III ale proiectului şi a rezultatelor obţinute, precum şi utilizarea catedrelor de specialitate din învăţământ pentru consultanţă, proiectarea şi implementarea unor aplicaţii informatice necesare ministerului.

‘Constatările inspectorilor ANAF, a comisiei de audit şi respectiv a comisiei de specialitate instituită prin Ordin al ministrului se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, precum şi cu aspectele sesizate de firmele a căror participare la o procedură de achiziţie a fost restricţionată conducând la concluzia că prin negocierea cu firmele Siveco, IBM, HP, Compaq, încheierea contractului cu firma Siveco şi acceptarea cesionării de către aceasta a contractului s-a urmărit de fapt favorizarea firmei Siveco şi a firmelor colaboratoare în condiţiile în care specificaţiile tehnice ale livrabilelor din caietele de sarcini conduceau către firma IBM sau Compaq, iar specificaţiile tehnice pentru software către firma Siveco, este cert că a fost înlăturată posibilitatea unei participări competitive într-o procedură de achiziţie’, se mai arată în referatul DNA.