Dosarul Carpatica Asig: Fostul deputat Adrian Gurzău, condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă

Tribunalul Bucureşti l-a condamnat, marţi, pe fostul deputat PMP Adrian Gurzău la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare, pentru trafic de influenţă în dosarul privind favorizarea societăţii Carpatica Asig. Decizia nu este definitivă şi a fost luată după ce Adrian Gurzău şi-a recunoscut faptele de care este acuzat de procurorii DNA, scrie News.ro.
Economica.net - mar, 28 mart. 2017, 08:48
Dosarul Carpatica Asig: Fostul deputat Adrian Gurzău, condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă

Instanţa a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Adrian Gurzău cu procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei, pe o durată de trei ani, scrie News.ro.

Judecătorul a menţinut măsura controlului judiciar şi a decis ca de la Adrian Gurzău să fie confiscată suma de 365.661 de lei (aproximativ 81.500 de euro).

Adrian Gurzău şi procurorii DNA pot contesta sentinţa la Curtea de Apel Bucureşti.

Fostul deputat PMP a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii DNA, înţelegere care trebuia aprobată şi de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). În cadrul acestui acord, Gurzău a acceptat o pedeapsă de doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare şi doi ani sub supraveghere, cu interzicerea unor drepturi.

În octombrie 2016, deputatul Adrian Gurzău a fost acuzat de trafic de influenţă în dosarul privind favorizarea societăţii Carpatica Asig, în care sunt cercetaţi sub control judiciar fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie al Carpatica Asig Angela Toncescu, Dan Hosu, soţul fostului procuror-şef adjunct al DIICOT Giorgiana Hosu, şi omul de afaceri Ion Sorin Tatu.

În acelaşi dosar, procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de Marian Cătălin Cataramă, comisar şef de poliţie, şef al Serviciului de combatere a traficului cu migranţi din cadrul DCCO, pentru acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii sau permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite şi luare de mită.

Potrivit procurorilor, în perioada 8 aprilie – 1 noiembrie 2015, Angela Toncescu, în calitate de membru şi, începând din 2 iulie 2015, preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Carpatica Asig SA, i-a promis lui Adrian Gurzău, atunci deputat şi administrator în fapt al unei firme, care a şi acceptat promisiunea, întocmirea unui contract de prestări servicii între acea firmă, în calitate de prestator şi Carpatica Asig, în calitate de beneficiar.

„Contractul sus-menţionat a fost încheiat în data de 2 noiembrie 2015, la solicitarea şi în complicitate cu inculpata Toncescu Angela. Obiectul contractului îl constituia furnizarea, de către firma controlată de deputat, a unor servicii specializate de «relaţii clienţi, info-line, contact center vânzare şi marketing», pe o durată minimă de cinci ani”, susţin procurorii.

Valoarea contractului pentru primele trei luni, „perioada pilot test”, a fost stabilită la suma de 10.000 de euro plus TVA şi plătită de Carpatica Asig lunar, pentru următoarele 60 de luni valoarea contractului urmând să fie de 4.000 de euro plus TVA în fiecare lună, valoarea totală a contractului pe perioada preconizată fiind de 270.000 de euro plus TVA.

„Contractul încheiat a fost păgubos pentru Carpatica Asig SA, în contextul în care, la momentul încheierii, societatea de asigurări avea un departament compus din patru angajaţi ai societăţii, care desfăşurau activităţi similare, la costuri mult mai scăzute”, mai spun procurorii.

În schimbul acestor promisiuni şi, ulterior, în schimbul încheierii contractului, începând din 8 aprilie 2015 şi până în 14 martie 2016, deputatul Adrian Gurzău ar fi susţinut că îşi exercită influenţa pe care o avea asupra unor membri din conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară, astfel încât să fie influenţat votul din Consiliul ASF pentru urgentarea procedurii de avizare a Angelei Toncescu în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii Carpatica Asig şi pentru ca aceasta să nu fie sancţionată pentru nereguli constatate în activitatea anterioară.

„Totodată, deputatul Gurzău Adrian, prevalându-se de calitatea de demnitar şi de membru al Comisiei de cercetare a abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaţilor, şi-a traficat influenţa asupra unor membri din conducerea ASF astfel încât membrii Consiliului ASF să aprobe prelungirea perioadei de redresare pe bază de plan a SC Carpatica Asig SA, deşi prin adresa Direcţiei de supraveghere şi control – Sectorul asigurări-reasigurări din 14.07.2015, se propusese Consiliului ASF constatarea stării de insolvenţă a SC Carpatica Asig SA”, au mai arătat procurorii.

Te-ar mai putea interesa și
Daniel Gross, CEO Penny: Consumatorul român pune un accent puternic pe sustenabilitate și pe confortul oferit de cumpărăturile online
Daniel Gross, CEO Penny: Consumatorul român pune un accent puternic pe sustenabilitate și pe confortul oferit de cumpărăturile ...
Discounterul german Penny, numărul doi pe acest segment al retailului alimentar după Lidl, plănuiește și pentru anul viitor 35-40 de noi magazine și inaugurarea unui noi depozit în......
Retrospectiva anului – record 2024: Cele mai spectaculoase imagini de pe șantierele de autostrăzi și cale ferată
Retrospectiva anului – record 2024: Cele mai spectaculoase imagini de pe șantierele de autostrăzi și cale ferată
2024 a marcat mai multe premiere și recorduri în infrastructura de transport din România. Un pasionat de infrastructură, ...
Franţa – Două focare de gripă aviară au fost confirmate la doar câteva zile după ce autoritățile au anunţat că ţara nu mai este afectată de virus
Franţa – Două focare de gripă aviară au fost confirmate la doar câteva zile după ce autoritățile au anunţat ...
Franţa a confirmat la două ferme avicole focare de gripa aviară, la câteva zile după ce oficialii au anunţat că ţara ...
Rusia a avansat cu aproape 4.000 kilometri pătraţi în Ucraina în 2024 (analiză AFP/ISW)
Rusia a avansat cu aproape 4.000 kilometri pătraţi în Ucraina în 2024 (analiză AFP/ISW)
Rusia a avansat cu aproape 3.985 kilometri pătraţi în Ucraina în 2024, de aproape şapte ori mai mult decât în 2023 ...