Dosarul fraudei bancare: Alte zece persoane vor fi cercetate în arest

Economica.net
20 11. 2012
diicot_77269600_38719400

Din cauza complexităţii dosarului privind gruparea Stan-Ruse, 38 de persoane sunt cercetate la Bucureşti de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), pentru o înşelăciune de şapte milioane de euro, iar alte zece persoane sunt anchetate la Călăraşi pentru fraude de 15 milioane de euro.

În 3 noiembrie, un complet de judecată de la Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă a şase persoane dintre cele 24 reţinute şi pentru care procurorii au cerut emiterea unor mandate pentru 29 de zile.

Decizia a fost contestată de cei şase arestaţi şi de procurorii DIICOT în cazul celorlalţi 18 pentru care instanţa a dispus cercetarea în libertate, recursurile fiind judecate luni de Curtea de Apel Bucureşti.

Instanţa a admis în parte recursul DIICOT şi a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a altor cinci persoane cercetate în acest dosar, respectiv Mihai Toma, Denisa Mihaela Amuza, Georgiana Piţurcă, Sorina Costea şi Marinela Moga. Tribunalul Bucureşti dispusese în cazul acestora cercetarea în libertate, cu interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu.

Totodată, instanţa a menţinut mandatele emise de Tribunalul Bucureşti în cazul a cinci din cei şase arestaţi în 3 noiembrie. Astfel, rămân în continuare în arest unul dintre liderii grupării, Daniel Ruse, Florian Dragoş Diaconescu, fost general DIE, Mihai Grigoroiu, care fusese numit recent în funcţia de director adjunct în Ministerul Economiei, la Autoritatea de Management al Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, Florea Nae şi Gabriel Leonardo Iordache.

În cazul Georgetei Popa, care a fost arestată în 3 noiembrie, alături de ceilalţi cinci, Curtea de Apel Bucureşti a dispus cercetarea în libertate şi interdicţia de a părăsi Capitala.

Ceilalţi inculpaţi, printre care şi vicepreşedinte BRD Alexandru Claudiu Cercel-Duca, Andrei Mihai Atanasiu şi Cătălin Ionuţ Roşu, foşti angajaţi în Ministerul Economiei, vor fi cercetaţi în libertate, în cazul lor instanţa menţinând măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

Totodată, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut celelalte dispoziţii ale Tribunalului Bucureşti.

Procurorii DIICOT ceruseră, în 3 noiembrie, emiterea unor mandate de arestare preventivă pentru unul dintre liderii grupării, Daniel Ruse, pentru vicepreşedinte BRD Alexandru Claudiu Cercel-Duca, Mihai Grigoriu, care fusese numit recent în funcţia de director adjunct în Ministerul Economiei, la Autoritatea de Management al Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, Andrei Mihai Atanasiu şi Cătălin Ionuţ Roşu, angajaţi şi ei în Ministerul Economiei, Florian Dragoş Diaconescu, fost general DIE, precum şi pentru Denisa Daniela Amuza, Tiberiu Hurdugaci, Florea Nae, Georgiana Piţurcă, Georgeta Popa, Marius Parici, Mihai Alexandru Nae, Toma Mihai, Ionuţ Radu Petre, Gabriel Iordache, Sorina Costea, Marinela Moga, Fănel Gabriel Moga, Cătălin Ionuţ Ghebăilă, Marius Alexandru Trandafir, Roxana Nicoleta Popescu, Cătălin Răsuceanu şi Mihail Pavel.

Tot în 3 noiembrie, Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă a lui Mihai Stan – un alt lider al grupării, acuzat de obţinere sau tentativă de obţinere ilicită de credite bancare. Acesta a contestat decizia la Curtea de Apel Bucureşti, care, în 8 noiembrie, i-a respins definitiv recursul, astfel că el este cercetat în arest preventiv.

În acelaşi dosar, un complet de judecată de la Tribunalul Călăraşi a dispus, în 2 noiembrie, arestarea preventivă pentru 29 de zile a altor zece persoane, respectiv Adrian Ruse, Dorel Cristescu, George Radu, Florian Răsuceanu, Niculina Tănase, Victor Fotache, Adrian Botev, Ionel Matei, Florian Lazăr şi Nicolae Moga, aceştia fiind acuzaţi că ar fi beneficiat de credite bancare cu acte false, ca persoane fizice sau juridice. Decizia a fost contestată de cei zece la Curtea de Apel Bucureşti, care în 16 noiembrie le-a respins definitiv recursurile, astfel că sunt cercetaţi în continuare în arest preventiv.

În acest dosar este cercetat şi Aurel Şaramet, director al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, suspendat din funcţie, în cazul lui procurorii dispunând cercetarea în libertate, dar cu interdicţie de a părăsi Capitala.

Învinuiţii din dosarul fraudelor bancare sunt acuzaţi că ar fi obţinut, în mod ilegal, de la Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în baza unor documente falsificate, finanţarea unor proiecte de achiziţii utilaje, prin intermediul unor societăţi comerciale controlate de către liderii grupării, potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Activitatea infracţională a fost sprijinită, au arătat procurorii, de către învinuiţii Aurel Şaramet, având calitatea de director al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Alexandru Claudiu Cercel-Duca, vicepreşedinte BRD, Mihai Grigoroiu, Cătălin Ionuţ Roşu şi Andrei Atanasiu, angajaţi în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, şi Florian Dragoş Diaconescu.

Mihai Grigoroiu fusese numit recent în funcţia de director adjunct în Ministerul Economiei, la Autoritatea de Management al Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, Cătălin Ionuţ Roşu era auditor, iar Andrei Atanasiu era expert în Ministerul Economiei. Conform unui comunicat al Ministerului Economiei, a fost decisă încetarea activităţii celor trei în funcţiile ocupate.

Potrivit DIICOT, în perioada 2010-2012, membrii grupului infracţional organizat, sub coordonarea liderului Daniel Ruse, au realizat beneficii financiare substanţiale prin fraude bancare, respectiv obţinerea sau încercarea de a obţine un număr de 40 de credite de la 16 unităţi bancare de pe teritoriul României, prin utilizarea unor documente falsificate.

Un alt lider al grupării de fraudare a băncilor, Mihai Stan, ar fi încercat să obţină ilicit fonduri europene, prin intermediul a trei societăţi, Ancuta SRL, Alram Servinvest şi Eurotrading SRL, în baza unor documente şi declaraţii false, potrivit DIICOT.

Mihai Stan este acuzat că în perioada 2010-2012 i-a determinat pe reprezentanţii celor trei societăţi comerciale „să prezinte şi să folosească documente şi declaraţii false faţă de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene (pentru partea de finanţare de 90 la sută din fonduri europene)”, precum şi fonduri din bugetul de stat, pentru partea de finanţare de zece la sută.

Totodată, acesta ar fi folosit înscrisuri sub semnătură privată (situaţii financiare şi bilanţuri contabile) şi înscrisuri oficiale falsificate (certificate de atestare fiscală şi acte de identitate), „în scopul producerii de consecinţe juridice cu ocazia negocierii, încheierii şi executării unor contracte de creditare cu unităţi bancare din România”, a mai arătat DIICOT.

Mihai Stan i-ar fi determinat pe Denisa Amuza, Georgiana Piturca, Marin Tudoroiu, Mihai Toma, Ion Sintu, Floarea Nae, Andrea Benga, Marian Mavrodin, Tiberiu Hurdugaci şi Marian Sava să folosească în raport cu băncile comerciale acte false.

Tot el se prezenta la bănci sub identităţi false, depunând copii după acte de identitate cu fotografia lui, însă datele corespundeau altei persoane.

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Bucureşti şi Biroul Teritorial Călăraşi au făcut, în 1 noiembrie, 50 de percheziţii la locuinţele învinuiţilor şi la sediile unor firme din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu, membrii grupării fiind acuzaţi de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi spălarea banilor.

Prejudiciul produs de gruparea infracţională a fost estimat la 22 milioane euro.

Ancheta DIICOT vizează 0,28% din numărul de sucursale bancare, eventualul prejudiciu echivalează cu 0,04% din creditul neguvernametal, iar faptele verificate par „un fenomen exterior sistemului bancar”, a susţinut Asociaţia Română a Băncilor, punct de vedere exprimat anterior şi de guvernatorul BNR.