Dosarul fraudelor bancare: Mecanismul prin care se obţineau ilicit fonduri europene

Economica.net
02 11. 2012
bani_om_22930300

Mihai Stan – care nu a fost găsit la domiciliu când vineri au descins joi anchetatorii – este acuzat de DIICOT că în perioada 2010-2012 i-a determinat pe reprezentanţii celor trei societăţi comerciale „să prezinte şi să folosească documente şi declaraţii false faţă de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene (pentru partea de finanţare de 90 la sută din fonduri europene)”, precum şi fonduri din bugetul de stat, pentru partea de finanţare de zece la sută.

Totodată, Mihai Stan ar fi folosit în raport de băncile comerciale CEC Bank, BRD, OTP Bank, Piraeus Bank, Eximbank şi Garanti Bank, înscrisuri sub semnătură privată (situaţii financiare şi bilanţuri contabile) şi înscrisuri oficiale falsificate (certificate de atestare fiscală şi acte de identitate), „în scopul producerii de consecinţe juridice cu ocazia negocierii, încheierii şi executării unor contracte de creditare cu unităţi bancre din România”, arată DIICOT.

Mihai Stan i-ar fi determinat pe Denisa Amuza, Georgiana Piturca, Marin Tudoroiu, Mihai Toma, Ion Sintu, Floarea Nae, Andrea Benga, Marian Mavrodin, Tiberiu Hurdugaci şi Marian Sava să folosească în raport cu băncile comerciale acte false.

Potrivit anchetatorilor, Mihai Stan a contractat un credit (nerestituit) în 17 august 2010 de la CEC Bank Alba Iulia de 3,125 milioane lei în numele societăţii Ancuta SRL şi un credit (nerestituit) în 10 februarie 2011 de la BRD – Sucursala Academiei Bucureşti, în valoare de 4,2 milioane de lei, în numele societăţii Alram Servincent SRL. El a obţinut de la CEC Bank în numele lui Simion Dociu 35.000 lei, pe numele lui Ion Stan 50.000 lei, Gabriela Radu – 30.250 lei, Gheorghe Niculae – 30.000 lei, Marin Olimpia – 25.000 lei, Cocuţa Niculae – 40.000 lei, iarde la BRD, în numele lui Ion Pitu – 50.000 lei şi al lui Marius Parici – 60.000 lei.

De asemenea, Stan ar fi încercat să obţină de la CEC 10,7 milioane lei, în cursul anului trecut, în numele SC Ancuta SRL şi două milioane lei, în numele Roca Twins, iar de la BCR un milion euro în numele aceleiaşi societăţi.

De la BRD Stan ar fi încercat să obţină ilegal un credit în numele SC AHM Grand Construct SRL şi un leasing în valoare de 465.000 de euro, folosind numele SC ICLF Prod Conserv SRL.

În acelaşi mod, Stan ar fi încercat să obţină credite de la Piraeus Bank, OTP Bank, Raiffeisen Bank, Garanti Bank, Eximbank Bucureşti, Millennium Bank, în numele unor firme sau persoane fizice, suma solicitată ridicându-se la câteva milioane de euro.

Pe de altă parte, liderul grupării de fraudare a băncilor, Mihai Stan, a obţinut ilicit credit în baza unor acte falsificate de finanţare pentru proiecte de achiziţii utilaje – încărcătoare frontale şi excavatoare – de la Ministerul Economiei. Stan s-a folosit de societăţi controlate de el prin interpuşi. Astfel, Mihai Stan a primit ajutor din partea lui Mihai Grigoroiu, Cătălin Roşu, Andrei Atanasiu, toţi trei angajaţi ai Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA). Grigoroiu a fost între 2010-2012 angajat al societăţii TDP Parteners SRL, firmă de consultanţă pentru cele trei societăţi controlate de Stan.

„Cele trei proiecte întocmite de TDP Parteners şi depuse la data de 6 septembrie 2010 la MECMA de Ionuţ Păuna, angajat al societăţii de consultanţă. proiectele sunt identice”, precizează DIICOT, în actul de acuzare referitor la Mihai Stan.

Pentru a crea aparenţa că se achiziţionează cele trei utilaje sunt identificaţi trei ofertanţi şi se întocmesc false oferte. „Ofertele sunt din partea unor distribuitori de astfel de utilaje: Bergerat Romania, Terra Romania şi AHM Utilaje catre este societatea inculpatului Tiberiu Hurdugaci, membru al grupării conduse de Mihai Stan. Câştigătorul este desemnat în mod firesc AHM Grand Construct”, explică DIICOT.

Pentru două din cele trei firme se întocmesc acte pentru aceleaşi utilaje. Astfel, pentru Alram Servinvest şi Euro Trading se întocmesc acte false (oferte, facturi de achiziţie, procese-verbale de recepţie) care privesc aceleaşi două încărcătoare marca Terex (acelaşi model şi aceeaşi serie). Pentru Ancuta SRL se întocmesc acte false care privesc două excavatoare marca Case. „Toate utilajele provin de la ofertantul „declarat câştigător”, respectiv AHM Grand Construct SRL, mai notează DIICOT.

În final, anchetatorii au stabilit că utilajele nu au fost niciodată în posesia membrilor grupării, tot jocul fiind să obţină credite bancare pentru „achiziţionarea” lor, iar banii să fie împărţiţi.