Dosarul lui Puiu Popoviciu: ÎCCJ ar putea pronunţa sentinţa definitivă
La ultimul termen al procesului din 5 iulie, un procuror de la DNA a cerut judecătorilor majorarea condamnărilor date de instanţa de fond pentru inculpaţii din acest dosar, în sensul aplicării unor pedepse orientate către maximul prevăzut de legea penală.
De cealaltă parte, avocaţii au solicitat judecătorilor desfiinţarea sentinţei date de Curtea de Apel Bucureşti şi trimiterea dosarului spre rejudecare. Aceştia au semnalat faptul că motivarea instanţei de fond este incompletă şi judecătorii nu s-au pronunţat pe infracţiunea de complicitate la dare de mită reţinută în sarcina unora dintre inculpaţi. În plus, avocaţii au arătat că terenul în cauză se afla în proprietate privată şi nu publică, astfel încât nu se poate spune că a fost înstrăinat un bun al statului.
Omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost condamnat în iunie 2016 de Curtea de Apel Bucureşti la nouă ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie în legătură cu asocierea firmei sale, SC Băneasa Investments SA, cu Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Capitală, pentru un teren de 224 de hectare.
În dosar, fostul şef DGIPI Cornel Şerban a fost condamnat la doi ani şi şase luni închisoare cu executare, Ioan Alecu, rectorul USAMV Bucureşti, la şase ani de închisoare, Petru Pitcovici, fost şef în Direcţia Generală Anticorupţie din MAI, la doi ani închisoare, iar Mihai Luican, fostul prefect al Capitalei, la un an de închisoare.
Au mai primit pedepse cu executare Ştefan Diaconescu (cinci ani), Andrei Mihai Bejenaru (şapte ani), Gabriel Răsvan Toader şi Ioan Todiraş (câte un an), în timp ce inculpaţii Lizeta Minea şi Gheorghe Petrulian au primit câte doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Instanţa a lăsat nesoluţionată latura civilă a procesului penal şi a dispus disjungerea sub acest aspect.
Decizia Curţii de Apel Bucureşti nu era definitivă şi a fost atacată cu apel.
Potrivit DNA, în perioada 2000 – 2004, rectorul Ioan Niculae Alecu, beneficiind de sprijinul interesat al lui Popoviciu, în baza unui contract încheiat cu încălcarea prevederilor legale, a făcut posibilă aducerea unui teren de 224 hectare, aparţinând domeniului public al statului, ca aport în natură la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, societate controlată de omul de afaceri.
‘În condiţiile în care terenul respectiv (ferma Băneasa) se afla în proprietatea publică a statului, conform legii, nu putea să facă obiectul vreunei tranzacţii şi, în plus, a fost în mod vădit subevaluat. În momentul constituirii ca aport la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, terenul a fost evaluat la valoarea de un dolar/mp, în timp ce valoarea de piaţă de la acea dată era de aproximativ 150 euro/mp. Terenul se situează în partea de nord a oraşului Bucureşti, se învecinează cu DN1 Bucureşti – Ploieşti, iar pe acest teren s-au construit puncte de lucru şi sediile unor importante societăţi comerciale’, susţin procurorii.
Iniţial, Popoviciu, în înţelegere cu rectorul, a creat posibilitatea încheierii unui contract de asociere în participaţiune în condiţii nelegale, introducând în acest mecanism societatea SC Log Trans, devenită ulterior Băneasa Investments.
Potrivit contractului, trebuiau dezvoltate activităţi de pomicultură, viticultură, creşterea animalelor pe terenurile fermei Băneasa.
‘Fără a avea acordul membrilor Biroului de Senat şi al Senatului USAMV Bucureşti, Ioan Alecu şi Gabriel Popoviciu au stabilit procentele de participare în cadrul asocierii, respectiv 49% pentru Universitate şi 51% pentru SC Log Trans. O evaluare asupra terenurilor în suprafaţă de 224 ha şi a imobilelor aferente care urmau a fi aduse în asociere nu fusese făcută. Prin urmare, acceptarea unei cote de participare de 49% de către Universitate nu s-a făcut în condiţii legale. În plus, aportul de 51%, sub formă de bani, ce revenea celeilalte părţi, a fost doar formal, sumele de bani doar tranzitând conturile societăţii’, au mai indicat procurorii.
Conform acestora, pentru a pune în aplicare înţelegerea ascunsă cu omul de afaceri, rectorul i-a indus în eroare pe membrii Senatului USAMV Bucureşti, prezentându-le date neadevărate şi impunând chiar modificarea Cartei Universităţii. De asemenea, a susţinut că se vor mări salariile cadrelor didactice, că universitatea va câştiga fonduri băneşti cu ajutorul cărora se va dota unitatea de învăţământ, pentru asigurarea unor condiţii decente de studiu, că vor fi construite garsoniere pentru a fi închiriate de preparatori, asistenţi, doctoranzi etc.
‘Inculpatul Alecu a fost de acord ca sus-menţionatul contract de asociere în participaţiune să fie conceput şi redactat de Popoviciu şi de avocaţii acestuia, fără să participe consilierul juridic şi economistul Universităţii. Contractul a fost semnat la USAVM Bucureşti în condiţii improprii de reprezentare a universităţii. În 3 august 2000, încălcând hotărârea Senatului USAMV, inculpaţii Alecu, Popoviciu şi Bejenaru au aportat dreptul de folosinţă asupra unui teren de 174 hectare (parte din suprafaţa de 224 ha a fermei Băneasa), împreună cu imobilele aferente, la capitalul social al SC Băneasa Investments SA (SC Log Trans). După aportarea dreptului de folosinţă, clădirile aferente fermei Băneasa au fost demolate’, se arată în rechizitoriu.
La solicitarea rectorului Alecu, Popoviciu i-a promis că îl va sprijini să obţină titlul de proprietate pe terenul aferent fermei Băneasa, iar astfel, în condiţii nelegale, în cursul anului 2001, la propunerea subcomisiei de aplicare a Legii 1/2000 (a fondului funciar), comisia municipiului Bucureşti a eliberat titlul de proprietate pentru USAMV Bucureşti.
După eliberarea titlului de proprietate, Ioan Alecu, în înţelegere cu Popoviciu, a aportat dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 174 ha la capitalul social al SC Băneasa şi dreptul de proprietate asupra clădirilor edificate pe acest teren, deşi Hotărârea Senatului USAMV interzicea acest lucru.
În acest context, terenul a fost subevaluat, iar ulterior, în 2004, a fost aportată şi diferenţa până la 224 hectare la capitalul social al firmei, în condiţii de subevaluare.
‘Practic, în urma tuturor acestor activităţi, Universitatea de Ştiinţe Agricole nu a avut niciun beneficiu, dimpotrivă, a pierdut suprafaţa de teren aferentă fermei Băneasa pe care o avea în administrare şi în exploatare, iniţial. Ca urmare a eliberării titlului de proprietate pe suprafaţa de 224 ha a fost cauzat statului un prejudiciu de 335.387.260 lei. Prejudiciul cauzat USAMV Bucureşti se ridică la suma de 619.472.218 lei şi se compune din valoarea terenurilor aportate prin subevaluare la capitalul social al SC Băneasa Investments SA şi din scoaterea din societate a sumelor de bani care fuseseră aportate la capitalul social, lipsind societatea de capital de lucru’, mai spun procurorii.