Dosarul lui Radu Mazăre privind retrocedări ilegale de terenuri, amânat pentru 16 septembrie

Economica.net
02 09. 2014
radu_mazare_5764_79704100

La termenul de marţi al procesului, mai mulţi avocaţi au cerut amânarea dosarului pe motiv că nu au luat la cunoştinţă de obiecţiunile ridicate de DNA faţă de raportul de expertiză.

‘Expertiza efectuată de expertul desemnat de către instanţă scrie că eu şi toţi cei acuzaţi nu am retrocedat şi nu am vândut nici un metru pătrat din domeniul public al statului, aşa cum acuză DNA, care îmi pune un prejudiciu de 80 milioane de euro’, a declarat Radu Mazăre.

Pe 28 octombrie 2008, Radu Mazăre a fost trimis în judecată de procurorii DNA, alături de alte 36 de persoane, în legătură cu restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.

Potrivit DNA, prin faptele săvârşite de cei 37 de inculpaţi s-ar fi cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane euro, dintre care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane euro prejudiciu în dauna municipiului Constanţa.

DNA a dispus trimiterea în judecată a mai multor membri ai comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din Primăria Constanţei: primarul Radu Mazăre, actualul preşedinte al CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, directorul Direcţiei Administraţie Publică, Constantin Racu, directorul Direcţiei Patrimoniu, Daniela Ramona Dospinescu, directorul Direcţiei Tehnic Investiţii, Ion Marica, fostul consilier municipal Dan Miron şi consilierii juridici Cristian Tălpău, Nora Alina Chircă şi Bogdan Ghiţulescu.

Procurorii îi acuză pe cei nouă de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual, în formă continuată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

Celelalte persoane trimise în judecată de DNA în acest dosar sunt funcţionari din Primăria Constanţa, funcţionari în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa (OCPI), mandatari, notari publici, moştenitori ai persoanelor îndreptăţite, cesionari cumpărători de drepturi succesorale (printre care şi Cristian Borcea), interpuşi cumpărători de terenuri şi un evaluator agreat de Primăria Constanţa, acuzaţi de procurori de săvârşirea de infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie sau de complicitate sau instigare la aceste infracţiuni.