Dosarul nuclear iranian: Washingtonul şi Teheranul se întâlnesc săptămâna viitoare la Geneva

Economica.net
09 01. 2015
1034984741_18175100

În cadrul sesiunilor negocierilor internaţionale dintre Grupul 5+1 (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania) şi Iran, sub egida Uniunii Europene, americanii şi iranienii au stabilit obiceiul de a se întâlni în formă bilaterală cu câteva zile înainte de a li se alătura celelalte mari puteri, scrie Agerpres.

Următorul ciclu de discuţii multilaterale se va deschide pe 18 ianuarie la Geneva, după cum a anunţat UE, dar Washingtonul şi Teheranul se vor întâlni de pe 15 ianuarie în oraşul elveţian, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat.

Delegaţia americană va fi condusă de directorul politic al ministerului, Wendy Sherman, alături de fostul subsecretar William Burns care a purtat toate negocierile cu Teheranul, inclusiv cele secrete din anii 2011-2012.

Marile puteri şi Iranul încearcă să ajungă până la 1 iulie la un acord global în privinţa programului nuclear al Teheranului, care să pună capăt celor peste 10 ani de criză diplomatică. Grupul 5+1 cere ca Iranul să-şi reducă capacităţile nucleare, pentru a împiedica Teheranul să dispună într-o zi de bomba nucleară. Iranul îşi revendică însă dreptul de a avea un program nuclear civil complet şi doreşte ridicarea totală a sancţiunilor economice occidentale.

Aceste negocieri, care au demarat din nou în noiembrie 2013 în baza unui acord intermediar ce suspendă unele activităţi sensibile ale Iranului, în schimbul ridicării parţiale a sancţiunilor împotriva economiei iraniene, au fost prelungite în noiembrie anul trecut.

Miercuri, liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, şi-a exprimat îndoiala cu privire la încheierea unui acord, afirmând că Statele Unite nu sunt demne de încredere, mai scrie AFP.