Dosarul nuclear: Iranul anunţă reluarea negocierilor pentru 17 decembrie

Economica.net
11 12. 2014
centrala_nucleara_iran_bushehr_77036200

În lipsa găsirii unei reglementări complete şi definitive a controversatului program nuclear al Teheranului, pe 24 noiembrie, la Viena, Grupul 5+1 (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania) şi Republica Islamică au prelungit un acord provizoriu încheiat în noiembrie 2013, negocierile continuând până la 1 iulie 2015.

Negocierile cu Grupul 5+1 vor fi reluate pe 17 decembrie, însă delegaţiile prezente la nivel de viceminiştri vor demara discuţiile bilaterale cu două zile mai devreme, a precizat Abbas Araghchi.

Marile puteri cer Iranului reducerea capacităţilor sale nucleare, pentru a-l împiedica să se doteze cu arma atomică. Teheranul revendică dreptul său la o filieră nucleară civilă completă şi solicită ridicarea sancţiunilor economice impuse de occidentali.

La sfârşitul lui noiembrie 2013, Iranul şi Grupul 5+1 au semnat un acord interimar care a blocat o parte a activităţilor nucleare sensibile ale Teheranului în schimbul ridicării parţiale a sancţiunilor occidentale. El trebuia să pregătească semnarea unui acord global asupra programului nuclear al Teheranului, suspectat de Occident, în ciuda dezminţirilor Republicii Islamice, că ascunde o componentă militară.

Un an mai târziu, la capătul unei dificile săptămâni de discuţii în ritm continuu, desfăşurate în capitala Austriei, cele două părţi nu au reuşit, totuşi, să încheie un acord definitiv şi au decis să prelungească negocierile până la 1 iulie.