Dosarul Oprescu – motivare judecători: Banii primiţi de primar nu au fost un împrumut

Economica.net
10 09. 2015
sorin_oprescu_presa_straina_74933000

Tribunalul Bucureşti a dat publicităţii joi motivele pentru care a decis pe 7 septembrie arestarea preventivă a lui Sorin Oprescu pentru luare de mită, scrie Agerpres.

‘Este, de asemenea, de necontestat faptul că inculpatul O.S.M. (Oprescu Sorin – n.r.) şi-a însuşit această sumă de bani primită de la denunţătorul…, sens în care există la dosarul cauzei. (…) De altfel, audiat în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, inculpatul O.S.M. nu a contestat acest fapt. Totodată, probele administrate în cursul urmăririi penale, conturează teza potrivit căreia, inculpatul O.S.M. a primit de la P.B.C. suma de 25.000 euro cu titlu de mită şi nu cu titlu de ‘împrumut’, aşa cum a susţinut inculpatul în mod cu totul neconvingător, în faţa judecătorului’, se arată în motivare.

Judecătorii mai susţin în motivare că Sorin Oprescu nu a contestat faptul că a primit bani de la denunţător.

‘În concluzie, din probele existente la dosarul cauzei, astfel cum au fost expuse mai sus, judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine că inculpatul O.S.M. a cunoscut provenienţa ilicită a sumei de 25.000 euro, pe care a primit-o de la denunţătorul…, cu titlu de contraechivalent al prestaţiei sale, aceea de a asigura stabilitatea funcţiei publice deţinute de…, prin încălcarea obligaţiilor ce îi reveneau în calitate de primar al municipiului Bucureşti’, se mai arată în motivarea magistraţilor.

Unul dintre motivele pentru care primarul Sorin Oprescu a fost arestat preventiv este şi faptul că acesta ar putea influenţa ancheta procurorilor DNA dacă ar fi lăsat în libertate, susţine un judecător de la Tribunalul Bucureşti.

Tribunalul a dat publicităţii joi motivele pentru care a decis pe 7 septembrie arestarea preventivă a lui Sorin Oprescu pentru luare de mită.

‘În speţă, natura infracţiunii care se presupune că a fost săvârşită de către inculpat, respectiv o infracţiune de corupţie, modul în care acesta a acţionat (descoperind existenţa unui director de instituţie publică din subordinea sa, care a creat un grup de persoane cărora le atribuie contracte în contraprestaţia încasării unor sume mari de bani drept mită, în loc să sancţioneze acest comportament, a decis că ar fi în interesul său să intre în activitatea infracţională, asigurându-şi astfel un venit suplimentar, în mod ilicit), reacţia societăţii la asemenea fapte, prin care o persoana publică, deţinătoare a celei de-a doua funcţii elective ca număr de voturi în România primeşte mită, prin intermediul directorului unei instituţii publice din subordinea sa, conturează un grad ridicat de pericol social, măsura arestării preventive fiind singura măsura aptă să asigure la acest moment buna desfăşurare a procesului penal’, se arată în motivare.

Mai mult, judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine că există indicii în sensul că buna desfăşurare a procesului penal ar fi afectată în situaţia în care s-ar dispune faţă de Sorin Oprescu oricare dintre măsurile preventive prevăzute de art.202 alin.4 lit.b-d Cpp, având în vedere că este posibil ca acesta să influenţeze ancheta, în special prin prisma calităţii pe care o deţine, aceea de primar al municipiului Bucureşti.

Pe 7 septembrie, magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis propunerea DNA de arestare preventivă a lui Sorin Oprescu, însă decizia nu este definitivă, iar primarul a făcut contestaţie.

Potrivit DNA, în perioada 2013 – 2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi Sorin Oprescu, a înfiinţat în administraţia locală din municipiul Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuţia acelor contracte, cu titlu de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului.

‘Astfel, executantul păstra pentru sine între 30% şi 33% din profitul brut, iar diferenţa era remisă funcţionarilor din cadrul aparatului primarului municipiului Bucureşti, cu titlul de mită, un procent de 10% din valoarea contractului fiind cerut pentru Oprescu. Concret, membrii grupului, persoane cu funcţii de conducere din cadrul a două instituţii publice din subordinea primarului municipiului Bucureşti, facilitau câştigarea contractului, vorbeau cu angajaţii din subordine să accepte documentaţia de atribuire, precum şi să aprobe şi dispună efectuarea plăţii facturilor emise de firmele respective, foarte repede faţă de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcţii de conducere în aparatul primarului municipiului Bucureşti, precum şi pentru primar’, preciza DNA.

DNA menţiona că, sâmbăta trecută, în baza unei înţelegeri prealabile cu conducătorul unei instituţii publice din subordinea sa şi o persoană de încredere a primarului, Sorin Oprescu a primit de la primul suma de 25.000 euro din totalul de 60.000 euro pretinşi.

Pe 7 septembrie, magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis propunerea DNA de arestare preventivă a lui Sorin Oprescu, însă decizia nu este definitivă, iar primarul a făcut contestaţie.

Sorin Oprescu a fost reţinut în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.