Dosarul privind neregulile de la Secţia de Arşi de la Floreasca, trimis la DNA

Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 a trimis la DNA dosarul privind neregulile descoperite de Corpul de control al ministrului Sănătăţii la Secţia de Arşi a Spitalului Floreasca.
Economica.net - lun, 18 iul. 2016, 07:09
Dosarul privind neregulile de la Secţia de Arşi de la Floreasca, trimis la DNA

Iniţial, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 au dispus, în luna mai, începerea urmăririi penale in rem pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, însă şi-au declinat apoi competenţa în favoarea DNA.

Dosarul a fost deschis în urma unei sesizări a Guvernului, după ce Corpul de control al ministrului Sănătăţii a descoperit mai multe nereguli în funcţionarea Unităţii de îngrijire a arşilor gravi de la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca.

‘În urma controlului, au fost dispuse următoarele: informarea Curţii de Conturi a României pentru deficienţele consemnate în raportul de control; sesizarea ANAP pentru posibile nerespectări ale prevederilor legale referitoare la întocmirea documentaţiei de atribuire a contractului de achiziţie aparatură medicală pentru Unitatea de îngrijire a arşilor gravi şi sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 1 Bucureşti, pentru posibile fapte de natură penală, având în vedere întocmirea nereală a procesului verbal de punere în funcţiune a Barocamerei şi plata contravalorii acesteia către furnizorul SC Gemedica SRL’, preciza pe 25 mai Guvernul.

Conform Executivului, în urma informaţiilor contradictorii furnizate de conducerea Spitalului de Urgenţă Floreasca în ultimele şase luni şi la solicitarea Corpului de control al premierului, Corpul de control al ministrului Sănătăţii a efectuat, în perioada 26 – 29 aprilie, o verificare la nivelul acestei unităţi medicale.

‘Concluziile acestui control sunt că Unitatea de îngrijire a arşilor gravi de la Spitalul Clinic de Urgenţă (Floreasca) nu este încă funcţională, în ciuda celor declarate de conducerile anterioare ale spitalului şi a inaugurărilor oficiale efectuate în ultimele luni’, mai spunea Guvernul.

Astfel, cu ocazia vizitei efectuate în timpul controlului la Unitatea de îngrijire a arşilor gravi, în prezenţa managerului spitalului, comisia de control a constatat că personalul medical angajat nu era prezent în totalitate, unii dintre salariaţi fiind angajaţi în activitatea altor secţii (chirurgie plastică, ATI) şi că nu era prevăzută o evacuare în caz de incendiu.

De asemenea, comisia de control a constatat că lipsesc procedurile de acces în cazul pacientului ars grav, precum şi procedurile şi protocoalele de tratament.

Comisia a mai constatat că sala de operaţie a Unităţii de îngrijire a arşilor gravi este complet dotată şi funcţională, că barocamera nu este montată, nefiind funcţională, în timp ce instalaţia de aer condiţionat nu funcţionează corespunzător, neexistând o temperatură ambientală optimă pentru tratarea unui pacient ars grav.

Totodată, s-a constatat că rezervele de un pat, în număr de şase, sunt dotate corespunzător unei bune funcţionări a unităţii, dar nu au fost folosite până la data controlului pentru internarea şi tratarea pacienţilor arşi. Saloanele din afara Unităţii de îngrijire a arşilor gravi erau folosite ca depozite pentru diferite materiale medicale, drept pentru care s-a dispus de către managerul spitalului, la solicitarea comisiei de control, inventarierea acestora, crearea plusurilor de inventar în condiţii legale şi depozitarea lor în magazia unităţii sanitare.

Din verificarea efectuată de către comisia de control privind funcţionarea aparaturii medicale, s-a constatat că Barocamera nu este funcţională şi nici instalată, cu toate că exista proces verbal de recepţie a acesteia şi proces verbal de punere în funcţiune şi de instruire a personalului medical pentru utilizarea aparaturii. În plus, barocamera a fost deja achitată, pe baza presupusei puneri în funcţiune, preciza Executivul.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanţelor a împrumutat jumătate de miliard de lei de la bănci – date BNR 19 decembrie 2024
Ministerul Finanţelor a împrumutat jumătate de miliard de lei de la bănci – date BNR 19 decembrie 2024
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 500 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 67 luni, la un randament......
Un nou acord cu FMI? Decizia PSD de a nu participa la guvernare aruncă România în braţele Fondului Monetar Internaţional, spune analistul Adrian Negrescu
Un nou acord cu FMI? Decizia PSD de a nu participa la guvernare aruncă România în braţele Fondului Monetar Internaţional, ...
Decizia PSD vine să pună gaz pe focul instabilităţii politice şi mai ales bugetare, reclamată zilele trecute de Agenţia ...
Discuţii despre tranzitul gazelor prin Ucraina între liderii UE şi Zelenski
Discuţii despre tranzitul gazelor prin Ucraina între liderii UE şi Zelenski
Şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană urmează să abordeze, joi la Bruxelles, subiectul tranzitul gazelor ...
Rusia e gata pentru un „duel al rachetelor” cu SUA. Niciun scut nu poate face faţă rachetei Oreshnik – discursul anual al lui Putin (The Guardian)
Rusia e gata pentru un „duel al rachetelor” cu SUA. Niciun scut nu poate face faţă rachetei Oreshnik – ...
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a sugerat, conform Reuters citat de The Guardian, că noua racheta hiperbalistică ...