Dosarul Transferurilor: Astăzi vor fi anunţate pedepsele pe care le vor primi cei opt inculpaţi

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) se pronunţă marţi în dosarul Transferurilor, în care opt oameni din fotbal sunt acuzaţi de înşelăciune, spălare de bani şi evaziune fiscală.
Economica.net - mar, 25 feb. 2014, 05:22
Dosarul Transferurilor: Astăzi vor fi anunţate pedepsele pe care le vor primi cei opt inculpaţi

Avocaţii celor opt – Gheorghe Popescu, Gheorghe Copos, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Jean Pădureanu, Gheorghe Neţoiu şi fraţii Ioan şi Victor Becali – au cerut pe 10 februarie respingerea apelului declarat de procurori şi menţinerea deciziei Tribunalului Bucureşti, care i-a achitat pe inculpaţi pe data de 3 aprilie 2012.

În ultimul cuvânt, cei opt inculpaţi şi-au susţinut nevinovăţia în faţa completului de doi judecători al Curţii de Apel Bucureşti, însă au precizat că ar fi de acord cu prestarea de muncă în folosul comunităţii, ca alternativă la pedeapsa cu închisoarea.

Gheorghe Neţoiu a declarat presei, la finalul şedinţei de judecată, că ar prefera să lucreze în domeniul agriculturii dacă ar fi obligat să presteze muncă în folosul comunităţii.

Procurorul de şedinţă a cerut, pe 10 februarie, pedepse cu executare pentru majoritatea inculpaţilor din dosarul transferurilor din fotbal pentru care faptele nu s-au prescris prin intrarea în vigoare a noului Cod penal.

Procurorul a susţinut că niciuna dintre faptele de care sunt acuzaţi Cristian Borcea, Ioan Becali şi Victor Becali nu s-a prescris şi a cerut condamnarea acestora la pedepsele pe care Curtea de Apel Bucureşti le-a stabilit iniţial, respectiv şapte ani de închisoare cu executare pentru fostul finanţator al FC Dinamo Bucureşti Cristian Borcea, opt ani pentru fostul impresar Ioan Becali şi şapte ani de închisoare pentru Victor Becali.

Reprezentantul DNA a constatat că în cazul lui Mihai Stoica toate faptele s-au prescris, iar în cazul lui George Copos s-au prescris două fapte de înşelăciune, în timp ce infracţiunea de evaziune fiscală nu s-a prescris.

De asemenea, procurorul de şedinţă a mai cerut condamnarea lui Gheorghe Popescu pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, infracţiuni ce nu s-au prescris, la o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere şi tot la o pedeapsă cu suspendare a fostului patron al Gloriei Bistriţa Jean Pădureanu.

În cazul lui Gheorghe Neţoiu, procurorul DNA a spus că faptele nu sunt prescrise şi a cerut aplicarea dispoziţiilor legale, respectiv condamnarea acestuia pentru faptele de care este acuzat.

Procurorul de şedinţă a mai cerut luni pedepse accesorii şi complementare pentru cei opt oameni din fotbal judecaţi în dosar.

Aceştia au spus în faţa instanţei că doresc continuarea procedurii judiciare şi în cazul acuzaţiilor pentru care a intervenit prescripţia, deoarece se consideră nevinovaţi însă, potrivit legii, aceştia nu mai pot fi traşi la răspundere.

Singurul care nu a dorit continuarea procesului penal pentru faptele prescrise a fost managerul Stelei, Mihai Stoica, fost director la Oţelul Galaţi.

Avocaţii inculpaţilor au cerut pe 10 februarie schimbarea încadrării juridice a clienţilor lor, invocând mai multe articole din noul Cod penal.

Potrivit acestora, infracţiunile de evaziune fiscală şi înşelăciune au fost reduse, în acest fel intervenind prescripţia pentru aceste fapte în cazul inculpaţilor din dosarul Transferurilor.

Te-ar mai putea interesa și
Încă două decese din cauza gripei. Numărul total ajunge la trei persoane și epidemia continuă
Încă două decese din cauza gripei. Numărul total ajunge la trei persoane și epidemia continuă
În această săptămână s-au înregistrat cu o treime mai puţine cazuri de infecţii respiratorii faţă de săptămâna anterioară. Cele trei decese au fost înregistrate la persoane de peste......
Impozit special pentru toți românii care conduc aceste mașini. Suma este fixă și se plătește din 2026. Cât vor plăti toți ceilalți șoferi români din 2026
Impozit special pentru toți românii care conduc aceste mașini. Suma este fixă și se plătește din 2026. Cât vor plăti ...
Circa 60.000 de șoferi români, adică toți care conduc mașini electrice, vor achita un impozit special, în valoare de ...
Românul care va avea pensie de cel puțin 3 milioane de lei. Cum au performat fondurile private, cu 8, 2 milioane de români participanți, și cum îți poți crește pensia
Românul care va avea pensie de cel puțin 3 milioane de lei. Cum au performat fondurile private, cu 8, 2 milioane de români ...
Românul care va încasa cea mai mică pensie privată obligatorie( Pilonul II), abia dacă se va alege cu 1.400 de lei, ...
VIDEO – O rafinărie veche de aproape 100 de ani, din Rusia, a fost atacată cu drone de către Ucraina
VIDEO – O rafinărie veche de aproape 100 de ani, din Rusia, a fost atacată cu drone de către Ucraina
Un atac ucrainean cu drone a vizat în zorii zilei de miercuri o rafinărie din Tuapse, în sud-vestul Rusiei, unde se estimează ...