Două avioane de transport ruseşti, escortate de aparate militare NATO, în Marea Baltică

Două avioane ruseşti, care efectuau luni un zbor de rutină deasupra apelor neutre ale Mării Baltice, au fost interceptate de aparate NATO, relatează Sputnik, adăugând că cele două aeronave nu au încălcat spaţiul aerian lituanian.
Economica.net - mar, 12 mai 2015, 07:58

Avioanele ruseşti au fost reperate în momentul în care luni, în Marea Baltică, au început manevre maritime de amploare, sub numele de cod ‘Fortăreaţa Baltică 2015’, implicând 20 de nave de război din mai multe state membre ale Alianţei Nord-Atlantice, scrie Agerpres.

Iniţial, forţele armate lituaniene au indicat că avioane de vânătoare NATO, desfăşurate la baza aeriană lituaniană Zokniai/Šiauliai, au escortat luni un avion de transport militar rus Antonov An-22 care survola Marea Baltică în apropierea frontierei Lituaniei.

Ulterior, Ministerul lituanian al Apărării a precizat că au fost două avioane An-22. Cele două ‘avioane de transport militar An-22 pe care noi le-am escortat veneau din regiunea rusă Kaliningrad (enclavă între Lituania şi Polonia) şi se îndreptau spre partea continentală a Rusiei, conform unui plan de zbor anunţat în prealabil’, a indicat un purtător de cuvânt al Statului Major al forţelor lituaniene, Donatas Suhotskis.

Potrivit acestuia, transponderul unuia dintre avioanele ruseşti era oprit, dar echipajele ambelor aparate au comunicat cu serviciile terestre.

Ministerul lituanian al Apărării a indicat că avioane şi nave ruseşti s-au apropiat de frontiera dintre Rusia şi Lituania de peste 250 de ori în 2014. Relaţiile dintre Rusia şi Occident se află la cel mai scăzut nivel de la încheierea Războiului Rece, ca urmare a rolului Moscovei în criza ucraineană.

Te-ar mai putea interesa și
Sindicatele Renault vor ca schimbarea conducerii grupului să „restabilească suveranitatea Franței” în domeniul ingineriei
Sindicatele Renault vor ca schimbarea conducerii grupului să „restabilească suveranitatea Franței” în domeniul ingineriei
Surprinzătoare pentru întreaga industrie auto, decizia lui Luca de Meo de a renunța la conducerea grupului Renault, a dat naștere unor discuții aprinse la nivelul sindicatelor din compania......
6 dintre cele 17 imobile consolidate seismic se află în execuție. Proprietarii plătesc în medie circa 472,5 euro
6 dintre cele 17 imobile consolidate seismic se află în execuție. Proprietarii plătesc în medie circa 472,5 euro
Șase dintre cele 17 imobile consolidate seismic prin fonduri PNRR se află în prezent în execuție, precizează directorul ...
Teheranul, oraș cu 10 milioane de locuitori, pare gol, transmit iranienii, înainte ca internetul să fie oprit
Teheranul, oraș cu 10 milioane de locuitori, pare gol, transmit iranienii, înainte ca internetul să fie oprit
Un oraș cu 10 milioane de locuitori este șocant de pustiu, au apucat să transmită iranienii despre Teheran, înainte ...
Israelul a atacat Iranul cu 25 de avioane de luptă, care au lovit 40 de obiective din vestul țării
Israelul a atacat Iranul cu 25 de avioane de luptă, care au lovit 40 de obiective din vestul țării
Armata israeliană a informat că aproximativ 25 de avioane de luptă au atacat peste 40 de obiective militare în vestul ...