Două bănci din România au activitatea blocată

Sistemul bauspar din România, practicat de BCR Banca pentru Locuințe și Raiffeisen Banca pentru Locuințe este blocat de aproape un an de zile din cauza unui raport al Curții de Conturi. Deciziile Curții sunt executorii, dar cele două instituții se judecă în instanță pe legalitatea acestora. În schimb, sistemul bauspar funcționează foarte bine în Cehia, chiar dacă una din patru persoane care economisesc accesează un credit și nu li se impune limită de vârstă.
Gabriela Ţinteanu - sâm, 01 oct. 2016, 20:53
Două bănci din România au activitatea blocată

În sistemul Bauspar (economisire-creditare în scop locativ) din Cehia este ceva normal ca fiecare membru al unei familii să aibă un contract de economisire-creditare, inclusiv copiii şi pensionarii, cel mai vârstnic client al nostru având o vârstă de 107 ani, spune Vladimir Stanura, preşedintele Ceskomoravska Stavebni Sporitelna, cea mai mari bănci de economisire-creditare din Cehia.

Persoanele în vârstă nu iau credite, dar fac economii şi de aceea persoanele în vârstă de peste 60 de ani sunt în mod normal consideraţi clienţi prietenoşi. Pentru a putea acorda un singur credit avem nevoie de patru clienţi prietenoşi”, a precizat Vladimir Stanura cu ocazia unui seminar privind modul în care funcţionează sistemul Bauspar în Cehia.

De asemenea, Vladimir Stanura a atras atenţia asupra corelaţiei dintre sprijinul oferit de stat şi numărul de participanţi în sistemul Bauspar. În 2003, numărul de participanţi la sistemul Bauspar din Cehia a atins un vârf de 6,3 milioane dar după ce statutul a redus prima, până la 15% în 2011 şi ulterior la 10% în 2014, numărul de participanţi a scăzut şi el ajungând la 3,5 milioane de participanţi în 2015.

Aceasta în condiţiile în care prima oferită de stat joacă un rol important în sistemul de economisire-creditare pentru că permite stabilirea unei dobânzi fixe, predictibile indiferent de modul în care evoluează dobânzile pe piaţă.

„Atunci când semnezi un contract de economisire creditare, eu pot să vă promit acum că atunci când vei dori să iei un credit, peste cinci-şase ani, va fi la dobânda pe care am convenit-o acum. Astfel ai siguranţă pentru viitor că ştii că atunci când vei lua creditul în viitor cât te va costa. Toate astea sunt posibile graţie primei de la stat, pentru ca ne oferă stabilitatea finanţării şi putem să facem astfel de promisiuni clienţilor care vor lua creditul în viitor”, mai spune Vladimir Stanura.

Bauspar a treia sursă de finanțare pentru locuințe în Germania

Sistemul Bauspar reprezintă un element important al sistemului financiar, susţine Andreas J. Zehnder, managing director al Federaţiei Europene pentru Băncile Locative şi preşedinte al Uniunii Internaţionale pentru Finanţarea Domeniului Locativ.

„Întâi, clientul Bauspar economiseşte, apoi banca acordă credite pentru domeniul locativ din fondul economisit acelor clienţi care doresc acest lucru şi care sunt eligibili. (…) Fondurile Bauspar sunt a treia cea mai importantă sursă de finanţare pentru locuinţe din Germania. (…) Principiul de bază al unui contract de economisire-creditare este că leagă etapa de economisire cu dreptul de a primi un credit pentru domeniul locativ. În acest context, este important de amintit că acest drept înseamnă că acel client este îndreptăţit să facă împrumutul, însă nu este oligat (…) Dacă un sistem are suficienţi astfel de participanţi, îi creşte vizibilitatea şi îi permite să ofere produse de credit atrăgătoare pentru mai mulţi clienţi care au nevoie. Prima de stat trebuie privită în acest context. O primă de stat atractivă din partea statului, care să fie plătită fără reguli restrictive şi distinctive, atrage un segment mai mare din populaţie către sistemul Bauspar. (…) Numărul clienţilor sistemului de creditare din România este cu mult mai mic decât în cazul altor ţări europene, astfel încât este deosebit de important ca guvernul să ofere un bonus tentant, aşa cum a făcut şi Germania în anii 50. (…) Decizia de a lua credit rămâne întotdeauna la latitudinea clientului. Nimeni nu te poate obliga să iei un împrumut, dacă nu vrei unul. Cred că cel mai important aspect la sistemul Bauspar este faptul că multe persoane contribuie prin economisire la dezoltarea sistemului, astfel încât sistemul Bauspar poate fi privit ca o puşculiţă în care mulţi strâng bani pentru domeniul locativ. Deci se formează un fond cu scopul de a susţine investiţiile în fondul locativ. Aceasta este important de înţeles, nu faptul că toţi clienţii obţin un credit”, a declarat Zehnder.

În Cehia, la 15 milioane de contracte de economisire s-au acordat 2,2 milioane credite

La rândul său, Jiri Plisek, director general la Stavebni Sporitelna Ceske Sporitelny, o altă mare bancă de economisire-creditare din Cehia, spune că de la înfiinţarea sistemului Bauspar în Cehia, în 1993, şi până în prezent au fost semnate un număr de 15,5 milioane de contracte, la o populaţie de aproximativ 10 milioane de locuitori, şi totodată au fost acordate aproximativ 2,2 milioane de credite în scop locativ.

„Vorbim de credite mici pentru reconstruire pentru că scopul Basupar este îmbunătăţirea stocului de locuinţe nu construirea unui stoc complet nou de locuinţe. Cred că atunci când vine vorba de construcţia de locuinţe complet noi este mai degrabă sarcina băncilor comerciale”, spune Jiri Plisek.

Acesta a subliniat că cei doi piloni ai sistemului Bauspar sunt clientul prietenos şi subvenţia de la stat. În perioada 1993-2003, una de implementare a sistemului Bauspar în Cehia, când s-a urmărit atragerea unui număr cât mai mare de persoane pentru a creşte volumul depozitelor şi a putea finanţa creşterea viitoare a creditelor, statul ceh a acordat o primă de 25% din 18.000 de coroane, sau maxim 4.500 de coroane (aproximativ 166 de euro) pe an. „Prima de la stat a fost un element foarte important pentru întregul sistem. Fără prima de la stat nu îmi pot imagina cum am fi putut să vorbim de o poveste de succes în Cehia”, a spus Jiri Plisek.

În România, 700.000 de clienți au conturile blocate din cauza unei decizii a Curții de Conturi

Aproximativ 40% din gospodării din România necesită reparaţii iar 52% din aceste reparaţii sunt urgente, potrivit datelor Asociaţiei Băncilor pentru Domeniul Locativ din România (ABDLR). De asemenea, 68% din populaţia României intenţionează ca în următorii cinci ani să realizeze un proiect de îmbunătăţire locativă.

În schimb, volumul creditelor ipotecare în România este mult în urmă faţă de ţările europene, cu doar 10 miliarde de euro în 2014 faţă de 32,6 miliarde euro în Cehia şi 90,7 miliarde euro în Austria.
Românii primesc de la stat o primă anuală de 250 de euro pentru 1.000 de euro economisiţi, dacă depunerile se efectuează pe minim cinci ani. Sistemul riscă să se blocheze după ce Curtea de Conturi a apreciat că este ilegal să se încheie un contract de economisire-creditare în scop locativ pe numele minorilor, deşi acest lucru se practică în Cehia, Germania şi Austria.

În prezent, sistemul de economisire-creditare din România este blocat. De câteva luni nu se mai încheie niciun contract nou, ca urmare a constatărilor făcute de inspectorii Curții de Conturi care sesizau într-un Raport posibile nereguli privind acordarea primei de stat clienților Bauspar.

După ce încercarile de conciliere au eșuat, cele două bănci care operează pe acest segment (Raiffeisen Banca pentru Locuințe și BCR Banca pentru Locuințe) s-au adresat instanțelor de judecată, de unde se așteaptă o soluție. România are circa 700.000 de clienți în sistemul Bauspar, care nu au dreptul decât să ceară credit dacă li s-a terminat perioada de economisire, dar nu primesc prima de la stat. În tot acest timp, o inițiativă legislativă încearcă să deblocheze sistemul.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...