În timpul deplasării gheţii de pe Dunăre, cele două barje au fost împinse în mal, odată cu scăderea nivelului apei. Una dintre ele s-a înclinat periculos, fiind parţial eşuată, iar cealaltă a fost în pericol de eşuare, informează Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Gărzii de Mediu Călăraşi, barjele erau încărcate cu câte 1.100 de tone de gazolină şi a existat pericolul scurgerii combustibilului în Dunăre, astfel că autoritatea portuară a hotărât golirea navelor, carburantul fiind transvazat în alt vas. „Din cauza gheţii şi a scăderii nivelului Dunării, două barje încărcate cu hidrocarburi au eşuat. Barjele fac parte din convoiul unui împingător, iar transvazarea gazolinei din ele, repunerea pe linia de plutire a acestora şi repomparea gazolinei în aceste barje se desfăşoară normal, fără incidente”, a declarat comisarul-şef al Gărzii de Mediu Călăraşi, Rareş Ionescu.
Reprezentanţii Gărzii de Mediu Călăraşi au precizat că nu există deversări de carburanţi în Dunăre, cu excepţia unor scurgeri tehnice în urma proceselor de transvazare.
În urmă cu o săptămână, o navă s-a scufundat în zona Chiciu, după ce un pod de gheaţă s-a rupt, marinarii reuşind să se salveze în ultimul moment.