Două cadavre, găsite la bordul navei de croazieră scufundate în largul Italiei

Două cadavre au fost descoperite, duminică, de echipele de intervenţie, în partea scufundată a navei de croazieră Costa Crociera, naufragiată în largul insulei italiene Giglio, bilanţul morţilor ajungând la cinci. 5 persoane sunt încă dispărute, informează Corriere della Sera.
Economica.net - Dum, 15 ian. 2012, 15:43

Conform ziarului La Repubblica, cele două persoane găsite moarte sunt un cuplu de pensionari, rămaşi probabil blocaţi în momentul înclinării şi scufundării parţiale a navei, informează Mediafax.

În cursul nopţii, echipele de intervenţie au salvat un cuplu de sud-coreeni care se aflau în luna de miere. Duminică la prânz, în navă a fost găsit în viaţă şi un membru al echipajului, care rămăsese blocat în zona restaurantelor de pe Puntea 3.

Alte zeci de persoane sunt de negăsit, iar autorităţile italiene încearcă să centralizeze datele persoanelor salvate.

În prezent, aproximativ 15 persoane sunt considerate dispărute, dar autorităţile nu ştiu cu exactitate dacă acestea nu cumva au fost salvate fără a fi înregistrate pe liste.

Majoritatea persoanelor salvate au fost transferate de pe Insula Giglio în portul continental Santo Stefano, urmând să fie repatriate. La bordul navei se aflau 4.229 de persoane. Trei dintre acestea, doi francezi şi un peruan, au murit în accident. Naţionalitatea celor două persoane găsite moarte duminică nu a fost dezvăluită.

Te-ar mai putea interesa și
Elon Musk afirmă că Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului Reform UK
Elon Musk afirmă că Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului Reform UK
Miliardarul american Elon Musk a declarat duminică că deputatul britanic Nigel Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului de extremă dreapta Reform UK, la doar câteva......
Nicuşor Dan: Călin Georgescu are o şansă la CEDO
Nicuşor Dan: Călin Georgescu are o şansă la CEDO
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că fostul candidat la funcţia de preşedinte al României Călin Georgescu ...
Circulația turistică a românilor către Bulgaria și Grecia va crește cu 40% în 2025, datorită intrării în spațiul Schengen terestru – touroperator
Circulația turistică a românilor către Bulgaria și Grecia va crește cu 40% în 2025, datorită intrării în spațiul ...
Datorită intrării României în spațiul Schengen terestru, touroperatorul IRI Travel anticipează o creștere de 40% a ...
Ţările de Jos: Ninsorile perturbă traficul rutier şi aerian
Ţările de Jos: Ninsorile perturbă traficul rutier şi aerian
Ninsorile care au afectat duminică regiuni extinse din Ţările de Jos au provocat perturbări în transporturi, inclusiv ...