Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase pasaje pietonale în Ilfov
Anunţul a fost făcut miercuri de directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook.
„Am desemnat astăzi (miercuri, n.r.) câştigătorii licitaţiilor pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate (SF) şi a Proiectelor pentru Autorizarea Lucrărilor de Construire (PAC) necesare construcţiei a 6 pasaje pietonale în judeţul Ilfov! Pasaj pietonal subteran pe DN1 (km 28+730) la intersecţia cu DJ101B, în localitatea Tâncăbeşti: TQM Management SRL, cu suma de 308.000 lei (fără TVA); Pasaj pietonal subteran pe DN4 (km 8+929), în localitatea Popeşti Leordeni: TQM Management SRL, cu suma de 308.000 lei (fără TVA); Pasaj pietonal subteran pe DN5 (km 8+700), în localitatea Jilava: Like Consulting SRL, cu suma de 302.000 lei (fără TVA); Pasaj pietonal subteran DN5 (km 9+800), în localitatea Jilava: Like Consulting SRL, cu suma de 302.000 lei (fără TVA); Pasaj pietonal subteran DN5 (km 12+600), în localitatea Jilava: Like Consulting SRL, cu suma de 302.000 lei (fără TVA); Pasaj pietonal subteran DN6, în zona Primăriei oraşului Bragadiru: TQM Management SRL, cu suma de 308.000 lei (fără TVA)”, a scris Pistol pe reţeaua de socializare.
Durata fiecărui contract este de 150 de zile şi cuprinde: 90 de zile de zile pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate (Etapa I) şi 60 de zile pentru elaborarea Proiectelor pentru Autorizarea Lucrărilor de Construire (Etapa II).
„Vrem ca prin aceste proiecte să scădem numărul accidentelor şi să sporim gradul de siguranţă rutieră pe unele dintre cele mai tranzitate drumuri naţionale, conform obiectivelor asumate la nivelul Uniunii Europene şi în Strategia Naţională de Siguranţă Rutieră”, a subliniat directorul general al CNAIR.