Două dintre cele mai mari companii din Qatar, interesate de a investi în România
Potrivit unui comunicat al MMACA, remis luni AGERPRES, la întoarcerea spre România din vizitele de lucru efectuate în Hong Kong, Japonia şi Coreea de Sud, ministrul Ilan Laufer a efectuat o escală de câteva ore în capitala Qatarului, unde a avut întâlniri de lucru cu liderii a două dintre cele mai mari grupuri de firme din Qatar: Power International Holding şi Al-Faisal Holding.
Cu acest prilej, directorul general al Power International Holding, Moutaz Al-Khayyat, a afirmat că intenţionează să înceapă cu o investiţie mijlocie în România, existând posibilitatea ca, ulterior, să poată coopta drept co-investitor cel mai mare fond de investiţii din ţara sa, Qatar Investment Authority (QIA), iar preşedintele Al-Faisal Holding, Shaikh Faisal bin Qasim Al-Thani, care deţine şi funcţia de preşedinte al Consiliului Oamenilor de Afaceri Qatarezi, a informat că, în urma unor contacte recente cu mediul de afaceri din România, a fost pe punctul de a achiziţiona un hotel. În context, acesta şi-a exprimat dezideratul concretizării unei astfel de investiţii cu prilejul proximei vizite pe care o va face în România.
‘Ambii au asigurat totodată asupra disponibilităţii companiilor din compunerea grupurilor lor de a derula afaceri în parteneriat cu firme româneşti. Cei doi interlocutori şi-au manifestat, de asemenea, interesul pentru a efectua, în viitorul apropiat, vizite de prospectare a oportunităţilor concrete de investiţii în România’, se spune în comunicatul MMACA.
La rândul său, ministrul Ilan Laufer a prezentat demersurile iniţiate de Guvernul României pentru susţinerea şi încurajarea celor care vin cu proiecte viabile de dezvoltare în ţara noastră, respectiv Legea Parteneriatului Public Privat, schemele de ajutor de stat, atragerea de fonduri europene, stimularea mediului de afaceri prin programe destinate afacerilor mici şi mijlocii, cărora li se pot alătura şi parteneri externi.
‘Ministrul român a evidenţiat posibilitatea implicării investitorilor qatarezi ca dezvoltatori/investitori şi operatori, îndeosebi în cadrul unor proiecte de anvergură precum spitale, dar şi alte proiecte de infrastructură, legea Parteneriatului Public Privat reprezentând o metodă alternativă de furnizare a infrastructurii publice şi de prestare a unor servicii publice de calitate. Partea qatareză şi-a arătat interesul şi în dezvoltarea de proiecte care vizează piaţa de real estate din România, o piaţă în creştere constantă’, se spune în comunicat.
De asemenea, creşterea economică a României, de 5,8% în primul semestru al acestui an, cea mai mare din Uniunea Europeană – a reprezentat un punct important al discuţiilor, partenerii qatarezi apreciind faptul ca performanţele economiei româneşti sunt deosebit de atractive pentru cei care doresc să acceseze piaţa din România.
Power International Holding este un grup care are investiţii în Qatar şi pe terţe pieţe, reunind 33 de firme în cadrul cărora activează peste 40.000 de persoane şi care derulează afaceri în sectoare precum: construcţii (ca dezvoltator/operator proiecte imobiliare la cheie pentru guvern), industrial, servicii, retail, creşterea animalelor şi ospitalitate.
Al-Faisal Holding deţine proprietăţi imobiliare majore (turnuri, hoteluri, mall-uri şi complexuri rezidenţiale) în Qatar şi în străinătate (SUA, Marea Britanie, Italia etc.), grupând peste 20 de companii ce activează în sectoare cum ar fi: investiţii (îndeosebi imobiliare), comerţ, ospitalitate, transporturi, servicii şi educaţie.