Două gospodării din cinci afirmă că suportă cu dificultate sau cu mare dificultate cheltuielile curente (INS)

Economica.net
23 09. 2018
intretinere_proprietari_99295200_61337300

Pentru o gospodărie din 5 cheltuielile curente nu pun probleme deosebite, acestea fiind depăşite destul de uşor, uşor sau chiar foarte uşor.

„Pentru caracterizarea situaţiei economice a gospodăriilor este interesant de observat şi autoaprecierea gospodăriilor privind măsura în care pot face faţă cheltuielilor curente, folosind o scală de valori care pleacă de la nivelul inferior cu mare dificultate până la nivelul superior uşor şi foarte uşor. Astfel, două din cinci gospodării (38,9%) afirmă că suportă cu dificultate sau cu mare dificultate cheltuielile curente ale vieţii, iar dacă se iau în considerare şi cele care declară o oarecare dificultate în acoperirea cheltuielilor de zi cu zi se ajunge la 81,6% din totalul gospodăriilor. Aproape pentru una din 5 gospodării cheltuielile curente nu pun probleme deosebite, acestea fiind depăşite destul de uşor, uşor sau chiar foarte uşor”, se arată în publicaţia intitulată „Condiţiile de viaţă ale populaţiei din România în anul 2017”.

Potrivit sursei citate, printre tipurile de gospodării care fac faţă cu dificultate sau cu mare dificultate cheltuielilor curente se numără cele conduse de femei (48%) sau de persoane cu vârsta de 65 ani şi peste (45,8%), precum şi gospodăriile formate din doi adulţi cu trei sau mai mulţi copii în întreţinere (56,9%). De asemenea, se regăsesc în acestă situaţie 66,4% dintre gospodăriile al căror cap are statutul ocupaţional de şomer, 53,6% dintre cele conduse de un agricultor şi 65% din cele conduse de alt statut.

Aproape o treime din gospodării consideră că pot efectua cheltuielile curente cu un venit bănesc net lunar minim cuprins între 1.001 lei şi 2.000 lei, dar trei din cinci gospodării au nevoie de cel puţin 2.000 lei pentru acoperirea cheltuielilor lunare. Mai puţin de o treime din gospodării consideră că venitul necesar acoperirii cheltuielilor curente ar trebui să fie chiar mai mare de 3.000 lei lunar, conform documentului.

„În general, tendinţa este de creştere a ponderii gospodăriilor care consideră că au nevoie de un venit tot mai mare pentru a face faţă cheltuielilor”, se menţionează în lucrarea elaborată de INS.

Împrumuturile sunt mai des utilizate de către gospodăriile din mediul urban (10,3% faţă de 5,6% la gospodăriile din rural) şi de către gospodăriile conduse de bărbaţi (9,3% faţă de 5,3% în cazul gospodăriilor conduse de femei). Cumpărarea în rate a unor bunuri, inclusiv prin leasing (autoturisme, echipament tehnic etc.) a fost cel mai frecvent scop al contractării de împrumuturi pentru gospodăriile conduse de salariaţi (57,1%), lucrători pe cont propriu (inclusiv patroni) 45,7% şi de pensionari (41,9%).

Împrumuturile contractate pentru îmbunătăţirea sau repararea locuinţei s-au întâlnit cel mai frecvent la gospodăriile conduse de pensionari (53,2%), salariaţi (45,2%) şi lucrători pe cont propriu (inclusiv patroni) 44,9%.

Pe regiuni de dezvoltare, în anul 2017, ponderea gospodăriilor conţinând persoane ocupate se încadrează în intervalul 60% – 73%. Extremele sunt reprezentate de regiunile Sud Est (59,5%) şi respectiv Bucureşti-Ilfov (72,8%).

În ceea ce priveşte capacitatea de a achita la timp cheltuieli curente importante precum întreţinerea locuinţei, rate la împrumuturi, plata utilităţilor etc., mai puţin de o treime din gospodării (31,7%) au prezentat restanţe repetate, cauzate în principal de situaţia financiară nesatisfăcătoare.

Dintre plăţile pentru care s-au înregistrat restanţe în cursul anului 2017, cele mai frecvente cazuri au fost la energia electrică (51% din gospodăriile cu restanţe), întreţinerea locuinţei (50%) şi abonamentul telefonic (36,3%). Ponderi reduse s-au înregistrat la restanţele pentru rate la împrumuturi (7,2%), explicabil prin specificul acestor tipuri de plăţi care sancţionează mai sever nerespectarea termenelor de plată, precum şi prin frecvenţa redusă a gospodăriilor care au de restituit împrumuturi, explică autorii.