Două milioane de pasageri au tranzitat Aeroportul Internațional Iași de la începutul anului, o cifră record

10 11. 2023
Aeroportul Iasi

Potrivit reprezentanţilor Aeroportului Internaţional Iaşi, primul milion de pasageri îmbarcaţi şi debarcaţi în acest an a fost înregistrat la sfârşitul lunii iunie, astfel că în primele zece luni ale anului s-a înregistrat un trafic de 1,947 de milioane de călători, iar în cursul zilei de vineri s-a ajuns la 2 milioane, transmite Agerpres.

Rezultatul a fost marcat printr-un eveniment dedicat pasagerului cu numărul 2 milioane înregistrat în anul 2023 pe Aeroportul Iaşi, care a fost sărbătorit într-un cadru festiv. Acesta a ajuns la Iaşi cu un avion al companiei Wizz Air, pe zborul de la Bruxelles (Charleroi), cu 20 de minute mai devreme decât ora stabilită în program.

Pasagerul cu numărul norocos se numeşte Victor Daniel Simionescu, este din Farcaşa, judeţul Neamţ, şi de câţiva ani locuieşte în Luxemburg. Acesta a aflat din avion, chiar înainte de aterizare, că a fost desemnat drept „Primul Pasager cu nr. 2 Milioane la Aeroportul Iaşi”, fiind premiat de echipajul Wizz Air cu un voucher simbolic.

„Încă din primele opt luni ale anului am ajuns la cifre de trafic peste nivelul anilor anteriori. În 2019 am avut aproximativ 1,3 milioane de pasageri, în 2022 – 1,6 milioane, iar acum iată-ne deja ajunşi la pragul de 2 milioane, ceea ce înseamnă că la final de an vom fi mult peste estimările iniţiale. Practic, suntem în avans cu 15 ani în ceea ce priveşte traficul aerian de călători, un semn cât se poate de clar că perspectivele de trafic sunt foarte mari în următorii ani la Aeroportul Iaşi. Pentru a face faţă acestei creşteri spectaculoase, ne concentrăm toate eforturile pentru a finaliza cât mai repede noul terminal şi pentru a-l face operaţional din 2024, odată cu începerea orarului de vară”, a declarat directorul Aeroportului Internaţional Iaşi, Romeo Vatră.

Acesta a afirmat că îşi doreşte să fie oferite cele mai bune condiţii de procesare, având în vedere traficul care se anunţă în sezonul de vară.

„Cu viitorul terminal T4, ajuns la un grad de implementare de 73%, Aeroportul Iaşi se reconfigurează în totalitate – infrastructură nouă, modernă precum şi o gamă variată de servicii de înaltă calitate”, a mai afirmat Romeo Vatră.

La evenimentul de întâmpinare a pasagerului cu numărul 2 milioane au fost prezenţi, alături de directorul Romeo Vatră, şi preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Alexe, vicepreşedintele CJ Sorin Afloarei, administratorul judeţului, Andrei Cazacu, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor colaboratoare.

Sursa foto: Facebook.com/IASIairport