Două monede euro diferite – propunerea unui laureat Nobel pentru dezvoltarea Europei

Economiştii americani au fost mereu sceptici asupra succesului monedei unice europene, iar argumentul lor a fost unul simplu: zona euro este de fapt o uniune monetară a unor state independente, nu o uniune politică prin care să funcţioneze un mecanism de solidaritate între ţări.

La 18 de ani de la apariţia euro, Stiglitz crede că sistemul euro funcţionează prost şi că este nevoie de schimbări profunde.

„Moneda unică a fost creată ca să aducă prosperitate şi să favorizeze solidaritatea între europeni. A reuşit să facă însă contrariul, iar unele state au cunoscut o recesiune mai puternică decît Marea Criză din anii ’30”, scrie Stiglitz în cartea sa „The Euro and its Threat to the Future of Europe”, care urmează să apară în curând.

El enumeră şi câteva „păcate originare” ale mecanismului euro. Chiar prin naşterea sa, moneda unică a privat statele membre ale viitoarei zone euro de orice libertate în ceea ce priveşte ratele de schimb ale monedelor lor, şi, apoi, ratele dobânzilor. Deci, în caz de dificultăţi economice, libertatea de acţiune din partea statelor membre este destul de limitată. Pe de altă parte, Banca Centrală Europeană, care stabileşte ratele dobânzilor pentru toată zona euro, are un mandat centrat exclusiv pe stabilitatea preţurilor, şi nu pe crearea de locuri de muncă şi pe creşterea economică, aşa cum se întâmplă în Statele Unite. În plus, toate statele din zona euro trebuie să respecte regulile din pactul de stabilitatate şi creştere, care impun acelaşi constrângeri bugetare.

Dată fiiind situaţia din zona euro, este foarte dificil pentru un stat să răspundă la şocuri. Cum nu se mai poate vorbi despre o devalorizare a monedei, ceea ce ar fi fost o soluţie, a fost nevoie de ajustări reale, adică despre cee a ce Stiglitz a numit „devalorizări interne”. Adică, aşa cum i s-a cerut Greciei, costul forţei de muncă să crească mult mai puţin decât în alte state, pentru ca ţara în dificultate să câştige la capitolul competitivitate, dar aceste ajustări brutale sunt foarte dureroase perntru oameni.

Înainte de a propune soluţia sa radicală, Stiglitz este de părere că acordul de la Maastricht, care stabileşte regulile de funcţionare a uniunii monetare, ar trebui pus în discuţie. Economistul american vorbeşte despre crearea unei uniuni bancare veritabile, despre mecanisme de împărţire a poverii datoriei publice între statele membre, de o reorientare a politicilor economice către creştere, etc.

Acestea nu ar fi totuşi suficiente, şi este puţin probabil că toate statele membre ale zonei euro s-ar pune de acord cu ele. Pentru că, într-un fel sau altul, s-ar lovi de politica Germaniei, potrivit căreia uniunea monetară nu poate fi o uniune a transferurilor financiare între ţări.

Aşadar, mecanismul euro în ansamblu, aşa cum funcţionează acum, limitează dezvoltarea economică a statelor membre ale uniunii monetare şi ameninţă chiar viitorul Europei. „O monedă unică nu este nici necesară, nici suficientă pentru a aduce cooperarea economică şi politică de care are nevoie Europa” spune Stiglitz. Ca spaţiu al cooperării între state, Uniunea Europeană trebuie să existe, şi ar trebui să se concentreze pe două direcţii: piaţa unică (acordurile de liber-schimb între state) şi libera circulaţie a persoanei. „Sfârşitul monedei unice nu ar fi sfârşitul proiectului european”, crede economistul american.

Ca să nu evoce un final al existenţei monedei euro, Stiglitz propune măcar o soluţie de compromis. Un fel de divorţ pe cale amaibilă între statele membre, care să conducă la crearea a două zone euro, una pentru ţările din nordul continentului şi alta pentru cele din sud. Evident, cu un sistem flexibil de cooperare între cele două unităţi monetare.

Propunerea nu este nouă şi vine alături de altele care au mai circulat în spaţiul public-de exemplu euro ar trebui să fie mai degrabă o deviză comună, nu o deviză unică, şi ar fi trebuit să circule în paralel cu vechile monede naţionale. Stiglitz admite că nu le va fi uşor europenilor să facă asta, referindu-se mai ales la problema datoriei publice a statelor membre şi la cea a „re-nominării”. Este clar că „euro din sud” ar avea o valoare mai mică decât „euro din nord”.

Cartea în care Stiglitz face aceste consideraţii ar urma să apară la jumătatea lunii viitoare.

Sursa: Le Figaro