Două oferte pentru mega-podul de la Brăila. Firme din Italia, China şi Japonia vor să construiască Golden Gate-ul peste Dunăre FOTO

Două oferte au fost depuse până la termenul-limită de 21 august pentru construirea Podului de la Brăila, primul pod suspendat din România. ECONOMICA.NET prezintă constructorii care au intrat în competiţia pentru contractul estimat la jumătate de miliard de euro.
Economica.net - mar, 22 aug. 2017, 09:32
Două oferte pentru mega-podul de la Brăila. Firme din Italia, China şi Japonia vor să construiască Golden Gate-ul peste Dunăre FOTO

Sursa foto: forumul Asociaţiei Pro Infrastructură

Cele două oferte pentru construirea proiectului din care face parte şi Podul de la Brăila au fost depuse de:

1.       Asocierea Astaldi SpA (Italia) – IHI Infrastructure Systems Co. Ltd. (Japonia)

2.       Asocierea China Communication Construction Company Ltd (China) – China Road and Bridge Corporation (China) – Eptisa Servicios de Ingenieria SL (Spania)– Euro Construct Trading ’98 SRL (Romania)– CCCC Second Harbour Engineering Co Ltd (China)- CCCC Highway Consults Co Ltd (China).

CNAIR a lansat pe 29 aprilie licitaţia pentu execuţia proiectului ce cuprinde Podul suspendat peste Dunăre, în zona Brăila.

Lungimea totală a Proiectului este de 23 km şi cuprinde două secţiuni: drumul principal Brăila – Jijila, cu o lungime 19 km şi drumul de legătura cu DN22 Smardan – Măcin, în lungime de 4 km, potrivit CNAIR.

Podul suspendat peste Dunare, structura principală din cadrul Proiectului, va avea o lungime de aproape 2 kilometri.

Podul suspendat va fi poziţionat între km 4+596,10 şi km 6+570,52 pe drumul principal Brăila-Jijila, respectiv la km 165+800 pe fluviul Dunărea (kilometraj pe Dunăre, măsurat de la Sulina).

De o parte şi de alta vor fi construite doua viaducte de acces în lungime de câte 110 metri, care se vor adăuga lungimii podului suspendat.

Lăţimea totală a podului va fi de 31,70 metri. Calea pe pod va avea 22 metri şi va fi alcatuită din 4 benzi de circulaţie de câte 3,50 m lăţime fiecare, 4 benzi de încadrare de câte 0,5 m lăţime, două acostamente de 1,50 m lăţime şi o zonă mediană cu lăţimea de 3,00 m. La acestea se adaugă, de o parte şi de alta, 2 benzi adiţionale pentru trafic pietonal, biciclete şi întreţinere, trotuarele având de cate 2,80 m fiecare.

Conform studiului de fezabilitate, valoarea totală a investiţiei depăşeşte 2 miliarde de lei, fără TVA.

Cel mai recent studiu de fezabilitate pentru acest pod a fost realizat de către asocierea ISPCF SA – EDIN SRL – STE SRL – PEGASO INGEGNERIA SRL, contractul de proiectare fiind semnat în anul 2015 în urma derulării unei licitaţii deschise de către CNADNR (actuala CNAIR).

Podul suspendat peste Dunăre este cuprins în Master Planul General de Transport al României şi face parte din categoria proiectelor de tip ITI (Investitii Teritoriale Integrate), finanţabile din POIM 2014 – 2020, Axa Prioritara 2 „Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient”.

Te-ar mai putea interesa și
Kaja Kallas, șefa diplomației europene, a cerut celor implicați în război contra Iranului, să revină la masa negocierilor
Kaja Kallas, șefa diplomației europene, a cerut celor implicați în război contra Iranului, să revină la masa negocierilor
Șefa diplomației europene Kaja Kallas a cerut duminică tuturor părților să facă un pas în spate și să revină la masa negocierilor, după atacurile forțelor americane asupra unor......
Se schimbă termenele de eliberare a documentelor pentru serviciile gratuite de cadastru
Se schimbă termenele de eliberare a documentelor pentru serviciile gratuite de cadastru
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ACNPI) vrea să uniformizeze termenele pentru eliberarea documentelor ...
Sănătatea publică și siguranța alimentară sunt priorități strategice ale ANSVSA și nu există loc pentru compromisuri – Alexandru Bociu, președinte ANSVSA
Sănătatea publică și siguranța alimentară sunt priorități strategice ale ANSVSA și nu există loc pentru compromisuri ...
Sănătatea publică și siguranța alimentară sunt priorități strategice ale Autorității Naționale Sanitare Veterinare ...
Israelul a anunțat câteva lovituri în vestul Iranului după ce iranienii au lansat rachete ca răspuns la atacul american
Israelul a anunțat câteva lovituri în vestul Iranului după ce iranienii au lansat rachete ca răspuns la atacul american
Armata israeliană a anunțat duminică dimineață o nouă serie de lovituri în vestul Iranului, la puțin timp după ce ...