Două orașe din România ar putea deveni în scurt timp focare de coronavirus

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a anunțat sâmbătă seară, la Antena 3, că două orașe din România, respectiv Brașov și Constanța, ar putea deveni, în foarte scurt timp, focare de coronavirus.
Economica.net - D, 05 apr. 2020, 08:24
Două orașe din România ar putea deveni în scurt timp focare de coronavirus

„În măsura evoluției accelerate a transmiterii locale, cu afectarea în marea majoritate a personalului medical, ne gândim la alte măsuri pentru a proteja personalul medical, dar și pentru a limita acele focare care sunt în dezvoltare”, a declarat Nelu Tătaru la Antena 3.

Ministrul Sănătății a confirmat existența unor focare de coronavirus în spitalele din Constanța și Brașov.

„Având în vedere afluxul de persoane care vor veni, ne așteptăm la o accelerare a acestui focar. Cele două focare sunt, în general, în zonele medicale, dar există o foarte mare probabilitate de extindere și la populație. Căderea personalului medical înseamnă efectiv o activitate limitată în acele zone și atunci trebuie luate măsuri în consecință”, a mai explicat Nelu Tătaru, în direct la Antena 3.

Te-ar mai putea interesa și
„Ce am greşit şi ce trebuie să facem” – Cum vede economistul-şef de la BNR viitorul economiei României
„Ce am greşit şi ce trebuie să facem” – Cum vede economistul-şef de la BNR viitorul economiei României
Unul dintre principiile prudenţei fiscale, de a nu trăi peste mijloacele disponibile, ar fi trebuit să însemne a avea un buget echilibrat sau cu deficit zero în anii de creştere economică, dar......
Ucraina a fost invitată la summitul NATO de la Haga, luna aceasta
Ucraina a fost invitată la summitul NATO de la Haga, luna aceasta
Ucraina a fost invitată la summitul NATO de la Haga din această lună, a declarat miercuri secretarul general al Alianței ...
Ce spune şeful USR despre măsurile viitorului Guvern
Ce spune şeful USR despre măsurile viitorului Guvern
Preşedintele interimar al USR, Dominic Fritz, a declarat, miercuri, că este evident faptul că viitorul guvern va ieşi ...
Paradox sau sfârşitul unei ere? Omenirea trăieşte epoca de aur în plină criză – Numărul milionarilor a atins cel mai ridicat număr din istorie. Avuţia mondială a explodat în 2024
Paradox sau sfârşitul unei ere? Omenirea trăieşte epoca de aur în plină criză – Numărul milionarilor a atins ...
Avuţia mondială a explodat în 2024, iar numărul milionarilor din întreaga lume a atins un nou maxim istoric, în top ...