Cele mai profitabile firme controlate de stat sunt două parcuri industriale
Cea mai profitabilă firmă care are capital majoritar de stat administrează parcul industrial din comuna Miroslava, judeţul Iaşi, arată datele obţinute de Economica.net de la ONRC.
Miroslava Industrial Parc SRL, societate comercială cu capital majoritar de stat, operează parcul industrial Miroslava, cel mai mare parc industrial din regiunea Nord-Est a ţării noastre. Asociatul principal al firmei este Consiliul Local Miroslava.
Miroslava Industrial Parc administrează o suprafaţă de peste 46 de hectare.
Parcul industrial Miroslava a rulat afaceri nete de 1,57 de milioane de lei în anul 2018, de peste două ori mai mari decât în anul 2017, arată datele raportate la Ministerul de Finanţe, comparate de Economica.net.
Miroslava Industrial Parc SRL a avut profit net de 896.957 de lei în anul 2018, de aproape patru ori mai mare decât în anul 2017, reiese din bilanţurile comparate de Economica.net.
Parcul industrial a avut marjă de profit de 56,83% în 2018, cu peste 22 de puncte procentuale mai mare decât în 2017, potrivit bilanţurilor pe care Economica.net le-a studiat.
Parc Industrial Mureş SA, a doua cea mai profitabilă societate de stat în anul 2018, reiese din informaţiile pe care ONRC le-a comunicat pentru Economica.net.
Parcul industrial din Mureş este administrat de societatea Parc Industrial Mures SA, al cărei acţionar majoritar este Consiliul Judeţean Mureş. Parcul administrează o suprafaţă de 45 de hectare.
Societatea care operează primul parc industrial din Mureş a încheiat anul 2018 cu afaceri nete de 3,43 de milioane de lei în 2018, cu 6,82% mai mari decât în 2017, arată bilanţurile depuse la Finanţe, comparate de Economica.net. Firma revine pe profit, în valoare netă de 1,8 milioane de lei, după ce în 2017 a avut pierdere de peste 1 milion de lei.
Marja de profit a parcului industrial depăşeşte 52% în anul 2018, arată bilanţurile financiare prelucrate de Economica.net.
Consloc Prest Studina SRL, serviciul public serviciul public de alimentare cu apă din comuna Studina, Olt, este a treia cea mai profitabilă societate de stat în anul 2018, arată datele transmise pentru Economica.net de ONRC.
Consloc Prest Studina este controlată de Consiliul Local Studina.
Firma a avut cifră de afaceri netă de 81.430 de lei în 2018, cu peste 44% mai mare decât în 2017, arată bilanţurile depuse la Finanţe.
Firma a avut o creştere semnificativă a profitului net, de peste 133 de ori, la 37.675 de lei, de la 282 de lei în 2017. Profitabilitatea firmei a depăşit 46% în 2018, arată bilanţurile societăţii, studiate de Economica.net.
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică, controlat de Ministerul Energiei, a patra cea mai profitabilă societate care are capital majoritar de stat din ţara noastră.
Hidroelectrica a obţinut afaceri nete de 4,26 de miliarde de lei în 2018, cu aproape 31% mai mari decât în 2017, şi profit net de 1,93 de miliarde de lei, cu peste 42% mai mare decât în 2017, arată bilanţurile comparate de Economica.net. Marja de profit a producătorului de energie electrică depăşeşte 45% în anul 2018.
Vă prezentăm în tabelul de mai jos cele mai profitabile 10 firme care au capital majoritar de stat, potrivit unei analize Economica.net pe baza datelor obţinute de la ONRC:
Cele mai profitabile firme în funcţiune în august 2019, care au capital majoritar de stat | Marjă de profit | Profit net | Cifră de afaceri netă |
Miroslava Industrial Parc SRL | 56,83% | 896.957 lei | 1,57 de milioane de lei |
Parc Industrial Mureş SA | 52,4% | 1,8 milioane de lei | 3,43 de milioane de lei |
Consloc Prest Studina SRL, serviciul public de alimentare cu apă din comuna Studina, Olt, firmă controlată de Consiliul Local Studina | 46,2% | 37.675 de lei | 81.430 de lei |
Hidroelectrica SA al cărei acţionar majoritar e statul român prin Ministerul Energiei | 45,5% | 1,93 de miliarde de lei | 4,26 de miliarde de lei |
Compania Naţională Imprimeria Naţională SA, controlată de Ministerul Finanţelor | 43,73% | 227,75 de milioane de lei | 520,73 de milioane de lei |
Producătorul de armament Arsenal Reşita SA, filială a companiei naţionale Romarm, controlat de Ministerul Economiei | 41,89% | 440.097 de lei | 1,05 milioane de lei |
Edilitar Mărăcineni SRL, întreţinere peisagistică, din comuna Mărăcineni, Argeş, controlată de Consiliul Local Mărăcineni | 40,8% | 148.187 de lei | 363.005 lei |
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti SA, controlată de Ministerul Transporturilor | 38,21% | 371,82 de milioane de lei | 972,93 de milioane de lei |
Apa Com Lunca SRL, serviciul public de alimentare cu apă din comuna Lunca, Teleorman. Societatea e controlată de Consiliul Local Lunca | 35,42% | 140.009 lei | 395.270 de lei |
Gospodărie Apă Canal şi Salubritate Cogealac SRL din comuna Cogealac, judeţul Constanţa, al cărei asociat unic e comuna Cogealac | 34,2% | 198.225 lei | 579.631 de lei |
Economica.net a alcătuit acest clasament funcţie de rezultatele financiare ale firmelor în anul fiscal 2018. Am exclus din top societăţile aflate în prezent în faliment, reorganizare, dizolvare.