Două sensuri giratorii pe centura Capitalei, în zona pasajului Otopeni

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), împreună cu Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, derulează în această perioadă proiectul privind sistematizarea accesului din DN 1 în centura Bucureşti, se arată într-un comunicat.
Economica.net - J, 06 apr. 2017, 12:42
Două sensuri giratorii pe centura Capitalei, în zona pasajului Otopeni

Astfel, în zona pasajului Otopeni, se realizează două intersecţii de tip giratoriu pe Centura Bucureşti la km 69+031, la aproximativ 2.950 m de pasajul rutier spre Mogoşoaia, respectiv la km 1+277, la intersecţia cu Strada Drumul Gării (zona Lukoil).

Lucrările presupun şi amplasarea pe axa centurii, între cele două sensuri giratorii, a unui separator de sens pentru separarea fluxurilor de circulaţie, precum şi reconfigurarea intersecţiei de sub Pasajul Otopeni.

‘Pentru familiarizarea participanţilor la trafic cu noua configuraţie, s-a decis împreună cu Direcţia Rutieră ca, până la obţinerea tuturor avizelor necesare demarării procedurii de amenajare a celor două intersecţii, aceasta să se facă în soluţie provizorie, din parapet lestabil. Urmează ca soluţia definitivă să fie implementată în cursul acestui an’, mai spun reprezentanţii CNAIR.

Te-ar mai putea interesa și
Cât costă farfuriile, paharele și tacâmurile dintr-un restaurant. Sumele sunt uimitoare, iar România e în topul investițiilor din hoteluri
Cât costă farfuriile, paharele și tacâmurile dintr-un restaurant. Sumele sunt uimitoare, iar România e în topul investițiilor ...
V-ați întrebat vreodată cât costă farfuriile, paharele și tacâmurile dintr-un restaurant? Sumele vă depășesc, cel mai probabil, așteptările, chiar și atunci când este vorba despre......
Un nou concept imobiliar prinde contur în București. Proiectele sunt primele de acest gen din România
Un nou concept imobiliar prinde contur în București. Proiectele sunt primele de acest gen din România
Piața imobiliară din București se va îmbogăți cu un nou concept. Este vorba de food hall, un concept care în Europa ...
Un nou lanț de magazine cu prețuri mici a venit în România. E al unui gigant german
Un nou lanț de magazine cu prețuri mici a venit în România. E al unui gigant german
Grupul REWE, care a intrat în România în 2001 cu lanțul de supermarketuri tip discount Penny, se va extinde pe plan local ...
SUA sau China? Cine câștigă din războiul tarifelor impuse de Donald Trump. Supriza s-ar putea să fie mare
SUA sau China? Cine câștigă din războiul tarifelor impuse de Donald Trump. Supriza s-ar putea să fie mare
SUA sau China? Cine câștigă din războiul tarifelor impuse de Donald Trump? În mod normal ar trebui ca răspunsul să ...