Două treimi din consumul de energie electrică al Republicii Moldova va veni din România, în ianuarie. Centrala din Transnistria nu va mai livra, gazele rusești s-au oprit de la 1 ianuarie 2025

Energocom, traderul de energie și gaze naturale al Republicii Moldova, controlat de stat, a anunțat că aproape două treimi din consumul de energie al țării (62%), va fi asigurat din România, în luna ianuarie.
Mihai Nicuţ - mar, 31 dec. 2024, 18:11
Două treimi din consumul de energie electrică al Republicii Moldova va veni din România, în ianuarie. Centrala din Transnistria nu va mai livra, gazele rusești s-au oprit de la 1 ianuarie 2025

Iată anunțul făcut de Energocom acum câteva ore

Pentru luna ianuarie 2025, SA Energocom va suplini necesarul de consum de energie electrică al Republicii Moldova (malul drept al râului Nistru) cu producție locală și cu importuri din România.

Astfel, se preconizează că centralele termice din Chișinău și Bălți vor genera peste 127 mii MWh (ceea ce constituie circa 28% din consum), în timp ce 46 mii MWh ar urma să constituie energie regenerabilă (atât de la instalațiile care au tarif fix stabilit de ANRE, cât și cele de pe piața liberă), însumat reprezentând aproximativ 10%. Sursele de energie regenerabile însă depind de condițiile meteo și nu pot fi contabilizate ca surse sigure și continue.

🇷Restul 62% vor reprezenta importuri din România, dintre care cea mai mare parte va fi energia cumpărată pe bursa română OPCOM. De pe OPCOM urmează să fie achiziționați peste 178 mii de MWh (echivalentul a 39% din necesar), iar în baza contractelor bilaterale – alți 105 mii MWh (23%).

SA Energocom a căutat cele mai optime contracte pentru consumatorii Republicii Moldova, luând în calcul consumul diferit pentru zi/ noapte, zi lucrătoare/ zi de odihnă, precum și ținând cont de ofertele de prețuri. Energocom va lucra în colaborare cu operatorii sistemelor de transport din România și Republica Moldova pentru a face posibil ca angajamentele contractuale să fie realizate. De menționat că actualmente importurile din România sunt dependente de capacitatea comercială alocată la hotar.

Gazprom oprește gazele în această noapte

Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat încă de  sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău. Compania rusă usţine că îşi rezervă dreptul de a întreprinde orice acţiune, inclusiv încetarea contractului de furnizare cu Republica Moldova.În aceste condiții, centrala electrică de la Cuciurgani, din Transnistria, controlată de grupul rus Inter RAO, principala sursă de ganerare din Republica Moldova, nu va mai furniza energie electrică malului drept al Nistrului, începând cu 1 ianuarie.

Parlamentul din Republica Moldova a aprobat instituirea stării de urgență pentru 60 de zile în sectorul energetic, începând cu 16 decembrie. Măsura a fost luată la solicitarea guvernului, care a transmis că o posibilă sistare a livrărilor de gaze naturale în regiunea transnistreană, furnizate de către Gazprom, ar putea genera o criză umanitară în regiune.

Energocom a semnat deja un contract direct de achiziție cu Nuclearelectrica (100 MW) și a anunțat încă un contract, tot cu livrarea la o putere de 100 MW, cu Petrom. Prețul pentru energia livrată pe aceste contracte bilaterale este de 400 de lei/MWh.

“Pentru a acoperi vîrfurile de consum, Ministerul Energiei preconizează achiziționarea a pînă la 200 MW de pe bursa de energie electrică din România (OPCOM). Capacitatea de import din ENTSO-E (Rețeaua Europeană a Operatorilor de Sisteme de Transport al Energiei Electrice) va fi de 315 MW, iar prin intermediul unor linii electrice de 110 kV din România, vor putea fi transportați încă 100 MW suplimentari”, au mai anunțat oficialii moldoveni.

Amintim că Transelctrica și Moldelectrica au activat regimul de insularizare pe cele patru linii de 110 kV care traversează Prutul încă de luna trecută.

Autoritățile de la Chișinău au făcut apel la reducerea consumului de energie electrică, în special în orele de vîrf, între 7-11 dimineața și 18-23 seara, pentru a evita deficitul de energie și întreruperile de alimentare. “Reducerea consumului cu aproximativ 60 MW în aceste intervale va contribui la menținerea echilibrului în rețelele electrice”, a mai arătat Guvernul de la Chișinău.

Te-ar mai putea interesa și
Declarații de ultima oră ale premierului Bolojan! Cum va fi adoptat pachetul II de măsuri fiscal-bugetare și ce se va întămpla cu pensiile magistraților
Declarații de ultima oră ale premierului Bolojan! Cum va fi adoptat pachetul II de măsuri fiscal-bugetare și ce se va ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri că pachetul 2 de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului nu poate fi adoptat decât prin asumarea răspunderii Guvernului şi speră că va fi adoptat......
Președintele Senatului, Mircea Abrudean: Taxa pe tranzacțiile către firmele afiliate este un pas important spre echitate fiscală şi tratament egal între companiile româneşti şi multinaţionale
Președintele Senatului, Mircea Abrudean: Taxa pe tranzacțiile către firmele afiliate este un pas important spre echitate ...
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, consideră că introducerea unei taxe pe tranzacţiile excesive dintre firmele ...
Stocul de cărbune de la Complexul Energetic Valea Jiului depășește 65.000 de tone. Compania susține că nu există riscul unei autoaprinderi
Stocul de cărbune de la Complexul Energetic Valea Jiului depășește 65.000 de tone. Compania susține că nu există riscul ...
Stocul de cărbune de la Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ), necesar pentru termocentrala de la Paroşeni, depăşeşte ...
Premierul polonez Donald Tusk avertizează că Rusia va încerca să introducă în discuțiile privind viitorul Ucrainei reducerea prezenței trupelor SUA în Europa
Premierul polonez Donald Tusk avertizează că Rusia va încerca să introducă în discuțiile privind viitorul Ucrainei ...
Rusia doreşte să includă tema reducerii prezenţei trupelor NATO în orice discuţii despre viitorul Ucrainei, a declarat ...