Douglas va închide 500 de magazine, în principal în sudul Europei
„Aproape 500 din cele 2.400 de magazine europene vor fi închise până în toamna lui 2021, în principal în sudul Europei”, a informat grupul german într-un comunicat de presă. În total 2.500 de posturi vor fi ameninţate de închiderea magazinelor europene, dintre care aproximativ 350 în Franţa, unde grupul intenţionează să închidă 62 de magazine. Alte aproximativ 60 de magazine Douglas vor fi închise în Germania, unde grupul are în prezent o reţea de 430 de magazine.
Douglas, companie care are o prezenţă deosebită în Spania, Italia şi Polonia, îşi justifică măsurile de restructurare prin „modificarea obiceiurilor de consum ale clienţilor”, care s-au reorientat spre achiziţiile online, în detrimentul vânzărilor fizice.
Grupul german este deţinut de fondul de private equity CVC şi familia Kreke, care a înfiinţat parfumeriile Douglas la începutul secolului 20 la Hamburg, nordul Germaniei.
În exerciţiul financiar 2019/2020, profitul operaţional al Douglas a scăzut cu 16,7% până la 292 milioane de euro iar vânzările au consemnat un declin de 6,4% până la 3,2 miliarde de euro, chiar dacă pe segmentul online cifra de afaceri a înregistrat o creştere de 40,6% până la 822 milioane de euro.