Dozele ”booster” asigură o protecţie de 95% la persoanele de peste 50 de ani împotriva deceselor cauzate de Omicron

Dozele de supra-rapel ("booster") ale vaccinurilor anti-COVID-19 sporesc protecţia împotriva riscului de deces cauzat de varianta Omicron până la 95% pentru persoanele cu vârste de peste 50 de ani, a anunţat joi Agenţia pentru Siguranţă Sanitară din Marea Britanie (UKHSA), citată de Reuters.
AGERPRES - vin, 28 ian. 2022, 10:39
Dozele ''booster'' asigură o protecţie de 95% la persoanele de peste 50 de ani împotriva deceselor cauzate de Omicron

Potrivit reprezentanţilor UKHSA, la aproximativ şase luni după administrarea dozei a doua a oricărui vaccin anti-COVID-19, protecţia împotriva riscului de deces cauzat de Omicron este de circa 60% în rândul persoanelor de peste 50 de ani. În schimb, această protecţie creşte până la aproximativ 95% la două săptămâni după administrarea dozei „booster”.

UKHSA a mai spus că datele medicale au continuat să arate niveluri înalte de protecţie oferite de dozele „booster” şi împotriva riscului de spitalizare.

Eficacitatea împotriva riscului de spitalizare a fost de circa 90% pentru vaccinul Pfizer-BioNTech şi a scăzut apoi la 75% după 10-14 săptămâni de la administrarea dozei „booster”.

În cazul vaccinului Moderna, eficacitatea împotriva riscului de spitalizare a fost de 90-95% în primele nouă săptămâni după administrarea dozei „booster”.

„Dovezile sunt clare – vaccinul contribuie la protejarea noastră a tuturor împotriva efectelor COVID-19, iar dozele ‘booster’ oferă niveluri ridicate de protecţie împotriva riscurilor de spitalizare şi de deces pentru cei mai vulnerabili membri din societatea noastră”, a declarat Mary Ramsay, coordonatoarea departamentului de imunizare din cadrul UKHSA.

UKHSA a publicat, de asemenea, o analiză preliminară privind eficacitatea vaccinurilor împotriva unei sub-variante Omicron, denumită BA.2, care s-a răspândit recent în Marea Britanie şi în Danemarca, descoperind un nivel similar de protecţie împotriva formelor simptomatice de COVID-19.

„După două doze, eficacitatea era de 9% şi 13% pentru BA.1 respectiv BA.2 la cel puţin 25 de săptămâni. Aceasta a crescut la 63% pentru BA.1 şi la 70% pentru BA.2 după două săptămâni de la vaccinarea cu doza ‘booster'”, a precizat UKHSA.

Te-ar mai putea interesa și
BNR explică de ce a comandat sondajul privind starea de avuție a populației. „În urma acestei anchete sociologice se va obţine o mai bună cunoaştere a avuţiei populaţiei pentru optimizarea direcţionării ajutoarelor sociale”
BNR explică de ce a comandat sondajul privind starea de avuție a populației. „În urma acestei anchete sociologice ...
Elaborarea statisticilor privind distribuţia avuţiei gospodăriilor populaţiei de către Banca Naţională a României a fost recomandată de Comitetul de Statistică şi Guvernanţă în......
LIVE VIDEO Bolojan anunță măsurile din următoarele pachete de reformă
LIVE VIDEO Bolojan anunță măsurile din următoarele pachete de reformă
Premierul Bolojan susține la Palatul Victoria o conferință de presă cu măsurile din următoarele pachete de reformă.
Patria Bank l-a numit în funcția de director general adjunct pe Cristian Alexandru Nae, pentru un mandat de patru ani
Patria Bank l-a numit în funcția de director general adjunct pe Cristian Alexandru Nae, pentru un mandat de patru ani
Patria Bank S.A. anunță acționarii și investitorii de la Bursa de Valro București cu privire la faptul că, în ședința ...
Ministrul Alexandru Nazare cere sancționarea angajaților din Finanțe care au participat la protestul spontant din 30 iunie și 1 iulie
Ministrul Alexandru Nazare cere sancționarea angajaților din Finanțe care au participat la protestul spontant din 30 iunie ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, solicită printr-o adresă scrisă trimisă tuturor sectretarilor de stat și șefilor ...