Dr. Max a cumpărat reţeaua de farmacii şi divizia de distribuţie deţinute de Gedeon Richter în România

Dr. Max Group, deţinut de Penta Investments, a cumpărat lanţul de farmacii şi divizia de distribuţie a produselor farmaceutice deţinute de Gedeon Richter în România.
Cristina Şomănescu - vin, 21 oct. 2022, 11:17
Dr. Max a cumpărat reţeaua de farmacii şi divizia de distribuţie deţinute de Gedeon Richter în România

Armedica Trading a semnat un contract de vânzare de acţiuni pentru a transfera operațiunile de distribuție și retail farmaceutic ale grupului Richter din România (Pharmafarm SA şi Gedeon Richter Farmacia SA) către Mediplus Exim – o subsidiară a A&D Pharma, parte din Dr. Max Group. Acordul de achiziție a operațiunilor de retail şi distribuţie ale Gedeon Richter în România a fost semnat joi, 20 octombrie.

Perfectarea tranzacţiei e condiţionată de aprobarea Consiliului Concurenţei.

„Prin achiziția operațiunilor de retail şi distribuţie ale Gedeon Richter în România, Dr. Max își consolidează și mai mult poziția de lider ca retailer de servicii farmaceutice de tip omnichannel în România. Această tranzacție este, de asemenea, un semn clar al încrederii grupului în piața românească, iar strategia noastră vizează continuarea consolidării poziției noastre în regiunea CEE”, a declarat Gabriel Ianculescu, Director M&A la Dr. Max România.

Reţeaua Dr. Max e unul dintre cei mai mari jucători din piaţa românească de profil. Reţeaua e prezentă pe piaţa locală prin cele peste 650 de farmacii de proximitate, prin 16 farmacii de mari dimeniuni (hiperfarmacii), dar și prin magazinul online cu livrare acasă sau cu ridicare din orice farmacie Dr. Max.

Dr. Max are farmacii de mari dimensiuni (hiperfarmacii) deschise în 13 oraşe, printre care se numără Bucureşti, Ploieşti, Sibiu, Iaşi, Craiova, Timişoara, Oradea, Arad, Bacău şi Baia Mare. Următoarele farmacii de mari dimensiuni Dr. Max vor fi deschise în Braşov şi în Piatra Neamţ la 4 noiembrie, potrivit informaţiilor Economica.net.

Lanţul de farmacii Dr. Max este deţinut de Penta Investments, grup de investiţii privat care are active în sănătate, servicii financiare, producţie, apărare, retail, dezvoltare imobiliară şi mass-media.

Amintim că în anul 2018, lanţul internaţional de farmacii Dr. Max a primit aprobarea Consiliului Concurenţei pentru achiziţia A&D Pharma Group, prin intermediul Glebi Holdings PLC. În urma deciziei Consiliului Concurenţei, Dr. Max e acţionar majoritar al A&D Pharma Group.

Lanţul de farmacii Dr. Max este prezent și în Cehia, Slovacia, Polonia, Serbia și Italia.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Imagini noi cu secțiunea 2, cea din munte. Ce spun pasionații de infrastructură despre progresul constructorului din Turcia
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Imagini noi cu secțiunea 2, cea din munte. Ce spun pasionații de infrastructură ...
Pasionații de infrastructură au postat vineri imagini noi cu secțiunea 2 Boița - Cornetu din Autostrada A1 Sibiu - Pitești. Antreprenorul turc a primit recent autorizație de construire pentru......
Pas mare al chinezilor! Tik Tok a deschis firmă în România
Pas mare al chinezilor! Tik Tok a deschis firmă în România
Tik Tok Information Technologies Limited, cu sediul în Marea Britanie, una dintre subsisiarele companiei-mamă din China, ...
Bolojan: Cred că e mult loc de bine la RAAPPS. Regia a închiriat o clădire frumoasă de pe Kiseleff unui privat, care după aia a închiriat-o unei bănci de stat
Bolojan: Cred că e mult loc de bine la RAAPPS. Regia a închiriat o clădire frumoasă de pe Kiseleff unui privat, care ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că este "mult loc de bine la RAAPPS", menţionând că "nesimţirea e mare în ...
Trump consideră că Spania va face ce este necesar cu ţinta NATO de 5% din PIB pentru apărare
Trump consideră că Spania va face ce este necesar cu ţinta NATO de 5% din PIB pentru apărare
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că, în opinia sa, Spania va face ceea ce este necesar în legătură ...