Draga Olteanu-Matei şi Mircea Albulescu vor primi o stea pe Aleea Celebrităţilor
De-a lungul anilor, cei doi „monştri sacri” ai teatrului şi filmului românesc au fost pe scenă atât împreună, cât şi separat, aducând zâmbete pe buze şi reuşind de fiecare dată să transmită o parte din spiritul lor.
În cadrul evenimentului de sâmbătă, cei doi mari artişti vor primi câte o stea pe Walk of Fame, dar şi câte o stea din aur oferită de o casa de bijuterii.
Draga Olteanu Matei a debutat în septembrie 1956, în piesa „Ziariştii” de Alexandru Mirodan. De-a lungul carierei sale a jucat în 90 de filme, în peste 50 piese de teatru şi 100 de roluri în televiziune. A fost recompensată cu numeroase premii şi distincţii precum Premiul ACIN (pentru „Ilustrate cu flori de câmp” şi „Filip cel bun”) – în 1975, Ordinul Steaua României în grad de Cavaler, Premiul TVR şi PTWB (Prime Time World Broadcast) pentru Cea mai iubită actriţă – în 2003, Premiul UNITER pentru întreaga activitate – în 2004, Cetăţean de onoare al Municipiului Piatra Neamţ – în 2007 şi multe altele.
Mircea Albulescu este profesor universitar (Doctor în Arte), publicist, poet, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor. În cei 60 de ani de activitate a jucat în peste 70 de filme şi sute de piese de teatru, a scos şapte volume de versuri şi a făcut teatru radiofonic. A început ca artist amator în echipa de teatru la Ateneul Popular „Ana Ipătescu”, iar în 1950 a fost angajat la Teatrul Naţional ca „artist corp ansamblu” (figuraţie). A fost distins cu „Ordinul Meritul Cultural” şi „Ordinul Serviciul Credincios” în grad de Comandor, iar din 2002 este Societar de Onoare al Teatrului Naţional din Bucureşti, Cetăţean de onoare al oraşului Bucureşti şi Doctor Honoris Causa al UNATC, a primit „Premiul Naţional pentru întreaga activitate artistică” – acordat de Ministerul Culturii şi Cultelor – în 2003, dar şi „Premiul pentru întreaga activitate”- la Gala Premiilor UNITER 2005.
Pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului se află deja stelele altor mari personalităţi – Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (postum), Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ileana Stana Ionescu şi Sebastian Papaiani.
Aleea Celebrităţilor – Walk of Fame, din Piaţa Timpului din Bucureşti este un proiect cultural, inaugurat în ianuarie anul acesta, care găzduieşte stelele celor mai cunoscuţi artişti români din lumea filmului şi a teatrului, în semn de preţuire a valorilor culturale din România.