Drăgan, Ministerul Energiei: Numărul de prosumatori racordaţi la reţeaua electrică de distribuţie a ajuns la 78.000
„Sunt măsuri pe care noi le dezvoltăm şi pot începe să-şi arate roadele şi îmi vine acum în minte doar implementarea Directivei 944, din decembrie 2021, prin care am introdus compensarea cantitativă şi financiară pentru prosumatori. Astăzi, suntem în situaţia de a avea peste un gigawat instalaţi şi 78.000 de consumatori conectaţi la reţea. Această energie conduce la un preţ mai mic inclusiv pentru ceilalţi beneficiari şi consumatori din piaţă. Cu siguranţă, pe partea de sărăcie energetică, şi nu vorbim doar de energie, ci şi de energie termică, vă pot da ca exemplu contractele semnate în valoare de 400 de milioane de euro pentru generări de înaltă eficienţă pentru termie urbană, cu eficienţă aproape dublă faţă de centralele actuale. Mă gândesc la schema aprobată pentru investiţia în reţelele de termie urbană. Sunt 590 de milioane de euro şi urmează, în perioada următoare, să lansăm apelul de producţie pentru municipalităţi, iar toate aceste măsuri cu siguranţă îşi produce efectul către consumatorul final. Efectul este acela de a avea un acces la resurse energetice care să poată să fie şi sustenabile din punct de vedere pecuniar”, a menţionat Dan Dragoş Drăgan.
Demnitarul a susţinut, totodată, că autorităţile sunt preocupate de sărăcia energetică, prin finanţarea unor măsuri care să preîntâmpine acest fenomen.
„Cu siguranţă, toţi suntem preocupaţi de această parte a sărăciei energetice, cea care îi impactează pe cei mai vulnerabili dintre noi. După cum bine ştiţi, România şi-a asumat nişte angajamente în perspectivă, prin Green Deal-ul european, iar toate aceste măsuri şi decizii pe care statul român le-a luat şi le finanţează prin diverse instrumente în partea de energie, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă sau prin Fondul pentru modernizare, trebuie să aibă un scop comun – de a veni în sprijinul consumatorilor, fie că sunt industriali sau casnici. De asemenea, avem o deviză foarte importantă ca nimeni să nu fie lăsat în urmă în această tranziţie energetică”, a afirmat Drăgan.
O nouă ediţie a evenimentului „Environmental & Sustainability Summit” a avut loc la Bucureşti, în zilele de 4 şi 5 octombrie, ocazie cu care au avut loc dezbateri pe tema schimbărilor climatice şi a soluţiilor de reducere a acestui fenomen.