Draghi reiterează angajamentul BCE pentru creşterea inflaţiei în zona euro

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a declarat că obiectivul său privind stabilitatea preţurilor "în prezent înseamnă ridicarea inflaţiei de la un nivel actual excesiv de scăzut" şi a reiterat disponibilitatea de a lua mai multe măsuri de stimulare monetară, relatează agenţia EFE.
Economica.net - joi, 09 oct. 2014, 18:18
Draghi reiterează angajamentul BCE pentru creşterea inflaţiei în zona euro

„Vreau să fiu clar: suntem responsabili să asigurăm stabilitatea preţurilor pentru cetăţenii europeni, ceea ce azi înseamnă creşterea inflaţiei de la un nivel excesiv de redus”, a spus Draghi joi, într-o conferinţă la Brookings Institution din Washington. „Şi asta va fi exact ceea ce vom face”, a subliniat preşedintele BCE.

Draghi se află la Washington pentru a participa la reuniunea anuală a Fondului Monetar Internaţional, (FMI) şi Băncii Mondiale, care se desfăşoară săptămâna aceasta.

Luna trecută, inflaţia în zona euro s-a situat la 0,3 %, mult sub obiectivul de 2 %, în medie, asumat de către BCE.

FMI a insistat asupra riscurilor inflaţiei scăzute din zona euro, motiv pentru care a redus previziunile sale de creştere în 2014 cu trei zecimi, până la 0,8 %, şi cu două zecimi în 2015, la 1,3 %.

Draghi a precizat că „suntem pregătiţi pentru a modifica volumul sau componenţa măsurilor noastre neconvenţionale, şi, implicit, balanţa noastră de plăţi, după cum se va cere”.

Organismul internaţional a avertizat, de asemenea, săptămâna aceasta, că stimulentul monetar nu se transmite economiei reale, şi a semnalat că fluxul de credit necesar din partea băncilor pentru companii continuă să fie redus.

Draghi a replicat că speră ca, la anul, creditarea să îşi revină, dar a repetat că politica monetară trebuie să fie acompaniată de reforme structurale în zona euro.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...