Draghi reiterează angajamentul BCE pentru creşterea inflaţiei în zona euro
„Vreau să fiu clar: suntem responsabili să asigurăm stabilitatea preţurilor pentru cetăţenii europeni, ceea ce azi înseamnă creşterea inflaţiei de la un nivel excesiv de redus”, a spus Draghi joi, într-o conferinţă la Brookings Institution din Washington. „Şi asta va fi exact ceea ce vom face”, a subliniat preşedintele BCE.
Draghi se află la Washington pentru a participa la reuniunea anuală a Fondului Monetar Internaţional, (FMI) şi Băncii Mondiale, care se desfăşoară săptămâna aceasta.
Luna trecută, inflaţia în zona euro s-a situat la 0,3 %, mult sub obiectivul de 2 %, în medie, asumat de către BCE.
FMI a insistat asupra riscurilor inflaţiei scăzute din zona euro, motiv pentru care a redus previziunile sale de creştere în 2014 cu trei zecimi, până la 0,8 %, şi cu două zecimi în 2015, la 1,3 %.
Draghi a precizat că „suntem pregătiţi pentru a modifica volumul sau componenţa măsurilor noastre neconvenţionale, şi, implicit, balanţa noastră de plăţi, după cum se va cere”.
Organismul internaţional a avertizat, de asemenea, săptămâna aceasta, că stimulentul monetar nu se transmite economiei reale, şi a semnalat că fluxul de credit necesar din partea băncilor pentru companii continuă să fie redus.
Draghi a replicat că speră ca, la anul, creditarea să îşi revină, dar a repetat că politica monetară trebuie să fie acompaniată de reforme structurale în zona euro.