Dragnea: Acordul cu FMI pentru acest an este foarte important pentru România
„O rupere a acordului cu FMI n-ar da foarte bine şi nu ne-ar crea o imagine foarte bună. Putem crea imaginea unei instabilităţi economice, a unei ţări care nu se împrumută cu dobânzi de 5% – 6%, adică cu dobânzi mici, pe de o parte. Pe de altă parte, un acord cu FMI ne determină şi ne ajută, mă refer în primul rând la 2013, să disciplinăm financiar atât finanţele publice locale, cât şi finanţele publice de la nivel central şi să prioritizăm investiţiile din această ţară”, a declarat Dragnea joi seară la Antena 3.
El a menţionat că în aceste zile au avut loc mai mult discuţii tehnice.
„Azi a fost prima zi de discuţie politică la Ministerul Finanţelor, am avut o discuţie cu dl. ministrul Daniel Chiţoiu şi l-am întrebat, foarte curios, care este poziţia şi atitudinea delegaţiei FMI şi mi-a spus că o poate caracteriza ca pe una constructivă şi o atitudine pozitivă. Cred că tot ceea ce am gândit noi va fi negociat şi acceptat de membrii delegaţiei, FMI şi Comisiei Europene”, a spus Dragnea.
Întrebat dacă Guvernul poate face ceva fără să vrea FMI, Liviu Dragnea a susţinut că „Guvernul poate să facă orice fără să vrea FMI”.
„Numai că asta poate că e o decizie periculoasă, pentru că acordul cu FMI nu e să ai bani acum, ci foarte multă stabilitate, o imagine foarte bună şi o credibilitate în plan extern, ceea ce determină împrumuturi din piaţă cu dobânzi foarte bune – 5% pentru euro şi 6% la lei, ne dă atracţie pentru investitorii străini şi o linie de finanţare, dacă cumva apare o situaţie urgentă, ne putem împrumuta. Dar sperăm să n-ajungem la asta. Intenţia noastră este să păstrăm şi să continuăm acordul cu FMI, dacă îl gestionezi şi negociezi cum trebuie şi ai în vedere nişte obiective pentru ţară iar obiectivele să nu fie ale FMI, poate fi foarte bun, te ajută”, a argumentat vicepremierul.
Potrivit acestuia, salariul minim este un obiectiv serios şi va va fi negociat foarte serios.