Dragnea: am depus proiectul de lege care prevede interzicerea exportului de buşteni

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a depus, joi, la Camera Deputaţilor, proiectul de lege care prevede interzicerea exportului de buşteni pe o perioadă de 10 ani, începând cu 2020.
Economica.net - joi, 23 mai 2019, 13:20
Dragnea: am depus proiectul de lege care prevede interzicerea exportului de buşteni

„Aşa cum am anunţat săptămâna trecută, astăzi am depus proiectul de lege care prevede interzicerea exportului de buşteni din România, astfel încât lemnul să se prelucreze la noi în ţară. Programul de prelucrare a produselor este un domeniu unde am început deja să stimulăm şi de anul viitor vom aloca fonduri mai multe. Cine vrea să exporte, să exporte lemn prelucrat pentru ca plusvaloarea să rămână în România. S-au trezit unii după ani de zile în care s-au făcut că nu văd, nu aud nimic despre mafia din acest domeniu să vorbească şi să ne dea lecţii. Ce au făcut ei pentru a stopa acest export? În afară de faptul că i-au susţinut pe unii care au exportat masiv? S-au trezit brusc din somn şi au început să vadă ce e în România. În ultimii doi ani a crescut în România capacitatea de a prelucra produsele şi atunci noi venim cu măsurile necesare pentru a sprijini şi acest domeniu, pentru că România merită mai mult”, a scris Dragnea, pe Facebook.

Potrivit expunerii de motive, legea stabileşte principiile care stau la baza gestionării durabile a pădurilor, între acestea fiind: extinderea suprafeţei fondului forestier; armonizarea sistemului naţional de indicatori pentru gestionarea durabilă a pădurilor cu cel european; conservarea şi ameliorarea biodiversităţii ecosistemelor forestiere; adaptarea continuă a pădurilor la schimbările climatice; evaluarea şi monitorizarea funcţiilor, serviciilor ecosistemice oferite de pădure şi a resurselor forestiere; extinderea amenajării în sistem integrat a bazinelor hidrografice torenţiale; realizarea sistemului informaţional integrat pentru silvicultură; extinderea tehnologiilor de recoltare a lemnului, performante sub raport tehnic, ecologic şi economic; creşterea contribuţiei sectorului forestier la dezvoltarea rurală; prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale, prin controlul provenienţei lemnului şi al asigurării trasabilităţii acestuia utilizând mecanismele EUTR şi FLEGT, cu rol esenţial în prevenirea tăierilor ilegale; întărirea capacităţii autorităţii forestiere, centrală şi la nivelul unităţilor administrative teritoriale, pentru implementarea regimului silvic, în vederea supravegherii fenomenului degradării pădurilor din cauze antropogene şi naturale şi de urmărire a refacerilor/reconstrucţiei ecologice în urma perturbărilor; promovarea sechestrării şi a conservării carbonului în păduri.

„În vederea aplicării regimului silvic şi gestionării durabile a fondului forestier la nivelul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură se instituie Registrul naţional de evidenţă informatizată al proprietăţilor forestiere, scopul fiind identificarea terenurilor forestiere pentru o aplicarea corespunzătoare a regimului silvic. Se instituie posibilitatea ca finanţarea cadastrului aferent fondului forestier proprietate publică a statului să fie finanţată şi din surse proprii ale administratorilor fondului forestier proprietate publică a statului. În vederea asigurării transparenţei recoltării masei lemnoase din fondul forestier naţional se instituie Catalogul naţional al masei lemnoase la nivelul autorităţii publice central care răspunde de silvicultură prin utilizarea bazelor de date informatice existente la nivelul acesteia. În vederea protejării resursei forestiere se interzice pe o perioadă de 10 ani exportul de buştean începând cu anul 2020”, prevede proiectul de lege.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...