Dragnea: Autostrada Sudului porneşte săptămâna viitoare ca procedură

Economica.net
16 05. 2019
dragnea1_1280x851_38833600

„Am nişte veşti foarte bune, pentru că şi eu sunt foarte supărat că s-a întârziat foarte mult, deci cred că luni sau cel mai târziu marţi, Comisia de prognoză a finalizat toată procedura, toată documentaţia şi începe procedura de selecţie, sunt din fericire multe firme interesate. (…) Această autostradă este foarte importantă, leagă Bucureşti, prin sud, cu Craiova şi merge în Timişoara. Dar foarte importantă este şi discuţia cu preşedintele Serbiei, pentru că vrem să mergem pe proiectul realizat de Iugoslavia pe vremuri, înainte de 1990, România şi alte state, prin care se face o legătură mult mai scurtă între Constanţa, Bucureşti Sud-Vestul României, Serbia, Nordul Italiei, Austria, Elveţia, Franţa, fără să se mai ocolească prin traseele tradiţionale Ungaria – Austria – Germania şi aşa mai departe. Autostrada Sudului porneşte săptămâna viitoare ca şi procedură”, a precizat Dragnea, aflat într-o vizită în judeţul Dolj, împreună cu ministrul Agriculturii, Petre Daea.

De asemenea, el a susţinut că „s-a finalizat analiza ofertelor pentru autostrada Ploieşti – Braşov” şi urmează să se decidă câştigătorul licitaţiei, pentru a începe efectiv execuţia.

„A doua veste bună, pe care o să o dea cred că săptămâna viitoare, este că s-a finalizat analiza ofertelor pentru Ploieşti – Braşov şi urmează ca în termen foarte scurt să decidă câştigătorul, să înceapă efectiv lucrul, execuţia la această autostradă. Săptămâna viitoare, din câte ştiu eu, încep lucrările la Craiova – Piteşti”, a afirmat liderul PSD.