Dragnea: Când România are cea mai mare creştere economică din UE se vorbeşte iar de austeritate
‘În Europa se vorbeşte pe două voci despre disciplină financiară. Când Franţa sau Spania depăşesc pragul de deficit de 3% nu se supără nimeni. Când România are cea mai mare creştere economică din UE, ni se vorbeşte din nou despre austeritate, pe baza unor aprecieri mai mult sau mai puţin exacte. Eu cred că regulile trebuie să fie la fel pentru toţi. Salariile românilor sunt de 2-3-4 ori mai mici decât ale europenilor. E necesar să le mărim pentru a stopa plecarea tinerilor din ţară’, a scris Dragnea, pe Facebook.
Comisia Europeană a adresat României un avertisment cu privire la existenţa unei abateri semnificative în 2016 de la traiectoria de ajustare în vederea atingerii obiectivului bugetar pe termen mediu şi îndeamnă Consiliul să adopte o recomandare prin care să i se impună României să ia măsurile necesare în 2017 în vederea corectării.
Executivul comunitar precizează, într-un comunicat, că este prima oară când se aplică această procedură a cadrului de guvernanţă economică al UE. Prin aceasta li se oferă autorităţilor posibilitatea de a lua măsuri corective pentru a evita deschiderea unei proceduri aplicabile deficitelor excesive.